Caută
Close this search box.

Povestea impresionantă a copilului care a trecut Prutul înot ca să ajungă la părinți, în Italia

Incident mai puțin obișnuit la frontieră româno-moldovenească. Un adolescent de 14 ani din Republica Moldova a traversat răul Prut înotând, ca să ajungă la părinții lui în Italia, potrivit TVR.

Adolescentul fusese lăsat în grija bunicilor, în urmă cu o lună. Se pare că dorul de părinți, care au rămas să lucreze în Italia, nu i-a dat pace și a decis să plece la ei. Primul hop era să ajungă în România. Înot. Cu toate riscurile.

A reușit să ajungă teafăr la mal. A fost însă observat de poliţiştii de frontieră care patrulau pe celălalt mal al Prutului, în Republica Moldova. Ei și-au alertat imediat colegii din România. La scurt timp, l-au găsit pe băiat în zona localității Drânceni și l-au preluat.

Polițiștii de Frontieră au întâlnit un tânăr, care nu avea asupra lui documen de identitate și care avea în bagaj haine ude și un telefon mobil. A fost dus la sediul Poliției Huși pentru stabilirea situației de fapt, potrivit cms. Irina Mirică, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Vaslui.

Minorul le-a povestit autorităților, la audieri, că este născut în Italia, are dublă cetățenie, română și italiană, și că fusese lăsat de către mama sa, în urmă cu aproape o lună, în grija bunicilor din Republica Moldova. A recunoscut că a traversat râul Prut înot, cu intenţia de a ajunge la familia lui, în Italia.

Adolescentul a fost preluat de personalul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui. Băiatul rămâne în grija autorităţilor până când va fi preluat de părinţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri