Caută
Close this search box.

Lukaşenko mărturiseşte că i-a cerut lui Putin să nu-l ucidă pe Prigojin, pe care l-a avertizat că trupele îi vor fi nimicite ca un gândac

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a mărturisit marţi că i-a cerut omologului său rus Vladimir Putin să nu-l asasineze pe şeful grupării paramilitare Wagner, Evgheni Prigojin, în timpul rebeliunii pornite de acesta şi la care în final a renunţat în urma unei înţelegeri mediate de liderul de la Minsk, care l-a avertizat pe liderul Wanger că trupele sale vor fi „strivite ca un gândac” dacă nu opresc marşul către Moscova, relatează AFP şi CNN.

„I-am spus lui Putin: Putem să-l căsăpim, nu-i o problemă. Fie din prima încercare, fie la a doua. Dar i-am spus: nu o faceţi!”, a afirmat Lukaşenko în faţa unor responsabili din ţara sa, potrivit unei înregistrări video publicate pe un canal de Telegram apropiat preşedinţiei belaruse, Pool Pervogo.

Conform acordului mediat de Lukaşenko ce a pus capăt sâmbătă unui marş al luptătorilor Wagner către Moscova, Prigojin se va refugia în Belarus în schimbul renunţării de către Rusia la inculparea sa pentru rebeliunea declanşată, în timp ce combatanţii grupării pot opta pentru integrarea lor în armata rusă, iar cei care nu doresc au şi posibilitatea de a pleca în Belarus alături de Prigojin, potrivit Agerpres.

În negocierile avute cu Prigojin sâmbătă, în timp ce tensiunile creşteau, Lukaşenko l-a avertizat pe acesta că forţele sale vor fi distruse dacă nu opresc marşul spre capitala rusă.

„La jumătatea drumului veţi fi pur şi simplu striviţi ca un gândac”, i-a spus preşedintele belarus liderului Wagner, conform declaraţiilor lui Lukaşenko publicate de presa belarusă, preluată de CNN.

Dar replica lui Prigojin a fost: „Vrem dreptate! Vor să ne sugrume!”.

Lukaşenko l-a atenţionat atunci să se gândească bine asupra implicaţiilor „Marşului Dreptăţii” către Moscova, pe care Prigojin îl pornise pentru a schimba conducerea militară rusă pe care a acuzat-o de incompetenţă în războiul din Ucraina. „Ferească Dumnezeu, această criză se poate revărsa în toată Rusia, iar implicaţiile sunt colosale, noi vom fi următorii”, i-a indicat lui Prigojin preşedintele belarus, conform Agerpres.

Acesta din urmă mai spune că a vorbit la telefon sâmbătă dimineaţă la ora 10 cu preşedintele rus Vladimir Putin şi apoi a negociat toată ziua cu Prigojin. Trupele Wagner pătrunseseră în Rusia dinspre Ucraina pe două direcţii, în sud spre Rostov pe Don, unde au ocupat cartierul general al comandamentului de sud al armatei ruse (centrul de coordonare al operaţiunilor armatei ruse în Ucraina), şi în nord în regiunea Voronej, de unde au continuat înaintarea spre Moscova.

„Lucrul cel mai periculos, aşa cum l-am înţeles eu, nu era situaţia în sine, ci modul cum putea evolua şi consecinţele ei. Am realizat şi că a fost luată (de către Putin) o decizie dură – să fie distruse (trupele Wagner). I-am sugerat lui Putin să nu se grăbească. Hai să vorbim cu Prigojin, cu comandanţii săi!”, l-a îndemnat Lukaşenko pe liderul de la Kremlin.

Dar Putin i-a spus că Prigojin nu îi va răspunde la telefon, mai rememorează Lukaşenko, adăugând că a reuşit totuşi să-l contacteze pe liderul Wagner, care a purtat dialogul într-un limbaj injurios şi obscen. După mai multe discuţii, în cele din urmă Prigojin i-a telefonat preşedintelui belarus în jurul orei 17:00 şi i-a spus că acceptă condiţiile pentru a opri marşul, dar s-a arătat în continuare neîncrezător.

„Dacă ne oprim, ne vor distruge”, i-a spus Prigojin, conform relatării lui Lukaşenko, care i-a răspuns:

„Nu o vor face. Îţi garantez. Îmi asum responsabilitatea”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri