Caută
Close this search box.

Alegeri legislative în Spania. Premierul socialist Pedro Sanchez: Dreapta și extrema dreaptă au fost înfrânte

Premierul socialist spaniol Pedro Sánchez, care păstrează şansa de a rămâne la putere după ce a limitat câştigul opoziţiei de dreapta, a afirmat duminică seară că dreapta şi extrema dreaptă au fost „înfrânte” la alegerile legislative, transmite AFP.

„Blocul retrograd al Partidului Popular (dreapta) şi Vox (extremă dreapta) a fost înfrânt”, a declarat el în faţa susținătorilor socialişti entuziaşti, adunaţi la sediul partidului, în centrul orașului Madrid.

Suntem mult mai numeroşi cei care ne dorim ca Spania să continue să avanseze„, a adăugat el.

Potrivit rezultatelor aproape definitive, Partidul Popular (PP) al lui Alberto Nunez Feijoo totalizează 136 de locuri, dintr-un total de 350 ale Congresului Deputaţilor, iar partidul de extremă dreapta Vox, singurul său aliat potenţial, 33 de locuri (-19).

PP şi Vox ar totaliza astfel doar 169 de locuri, departe de majoritatea absolută necesară guvernării, care este de 176.

Partidul Socialist al lui Sanchez era creditat cu 122 de deputaţi (+ 2), iar Sumar, aliatul său din stânga radicală, cu 31.

Dar Sanchez, la putere de 5 ani, se află într-o poziţie mai bună decât rivalul său şi poate spera să rămână în fruntea guvernului, pentru că are şansa să obţină sprijinul partidelor basce şi catalane pentru care Vox este un duşman.

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri