Caută
Close this search box.

General Cristian Marian Gomoi: Până când să îndurăm dictatura minciunii și prostiei antiromânești la noi acasă?

S-a creat o groapă uriașă între adevăr și minciună, între prostie și înțelepciune, între noi și UE, între noi și NATO, între UE, NATO și lumea întreagă, încît lumea va exploda la primul glonte, la prima ciocnire dintre cei mai mari ai planetei.

România a fost detronată în 33 de ani de pe locul pe care îl merita în lume, prin complot sângeros, mincinos, pentru că s-a arătat lumii ca singura țară fără datorii, care putea produce tot ce se putea produce în lume, la noi acasă.

Se tot clădește pe sânge nevinovat cu ură contra factorilor productivi, creatori, eterni ai dacoromânilor.
Ne jefuiesc la vedere niște nemernici sărăntoci la ei acasă, ne fură cu nerușinare, ne etichetează cum le vine la gură, ne dezbină, ne însclavizează cu o nerușinare pînă la cer, ne infometează, ne îmbolnăvesc, ne urăsc la vedere și ne aduc în fruntea bucatelor toate loazele altor națiuni ”sub acoperire”, ne scot comorile din pămînt, ne distrug tot ce e mai bun, ne presează ca pe sardele, ne extrag fetele, ne trag după ei în războaie pe care le vor pierde, tirindu-ne și pe noi ca să plătim pentru prostia lor lacomă și fudulă, dar și a elitei imbuibate, străine, aduse și sustinute de nebunii lumii ca să ne țin în friu. In urma voastră rămîne pleavă, boli, mizerie, ambalaje murdare… tranșee însîngerate.

Ei bine după atîta pustiu, atîta disperare, atîta jaf și dezmăț, România s-a trezit încet dar sigur !
Nu mai forțați nota , am răbdat destul, v-am luat lecții ca niște mici copii de la marii proști ai lumii. Ați depășit orice limită a răbdării umane. Vine eliberarea, fără nici o indoială. Nu noi vom dispărea, ci voi. Suveranitatea nu ne-a fost niciodată în istorie îngrădită. Și acum suntem suverani în sufletul nostru, curați ca lacrimile vărsate de neamurile noastre. Și am început să aducem acasă din lume tot ceea ce este al nostru, să punem la bătaie tot ce avem din comorile materiale și spirituale pentru a fi liberi și neastîmpărați ca odinioară, dacii liberi. Luați aminte, bîlciul s-a sfîrșit, vine reacția din negura vremurilor, va urma un secol de aur pentru România, coborîrea voastră e pe peronul din dreapta. Faceți pîrtie, mergeți acasă, aveți grijă de popoarele voastre. Noi putem trăi fără voi mai bine decît voi, la noi acasă. Plecați, pînă nu va scoatem de urechi, noi, din birlog și cu tinichele legate de picioarele voastre mercenare care au călcat în picioare onoarea acestei națiuni primordiale și sacralitatea culturii și credinței ei zamolsiene – creștin – ortodoxe, de zece milenii, care a pornit de la Dunăre și Carpați, în Europa veche în toată lumea.
Acasă deștepților, temeți-vă de curajul și mînia unei națiuni geniale, batjocorite. V-am demonstrat ce suntem în stare, că renaștem la lumina zilei, că știm să ne conducem singuri, că să va dăm lecții și chiar să va ținem pe aici numai ca să vedem de ce sunteți în stare. Extrema urgență azi este reconstituirea batalioanele de vînători de munte și ocuparea trecătorilor Carpaților; dublați paza și securitatea, inclusiv la granițe și veghea la piscul munților.

Lăsați-ne, plecați, luați-vă și slugile instruite și stoarse de voi în folosul vostru!
Vă caută foamea, moartea, ura pe acasă !
Gata, s-a terminat bâlciul !

Text scris de G-ral GOMOI CRISTIAN MARIAN

Un răspuns

  1. Unde era domnul general cand se petreceau toate ororile mai sus amintite ?
    In urma cu 30 de ani sigur domnia sa nu era general , stelele de pe umar i-au fost puse de unii din cei ce sunt defăimați in randurile scrise de domnia sa.
    Nu am auzit vreodată ca domnul general să fi luat poziție împotriva la ticăloșiile mai sus enumerate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri