Caută
Close this search box.

Profesorii nu trebuie să completeze nici o cerere pentru prima didactică de 1.500 de lei

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat pentru Edupedu.ro că profesorii nu trebuie să completeze nicio cerere pentru prima didactică de 1.500 de lei.

Pe grupurile profesorilor a apărut informația că este necesară completarea unei cereri, fiind atașat chiar și un model de cerere. Conform liderului sindical, soluția este ca Ministerul Educației să preia baza de date din EduSal și să o transfere Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.

Până la data de 15 iulie, inspectoratele școlare vor elabora listele finale ale profesorilor care iau prime de 1.500 de lei, potrivit ordonanței de urgență nr. 58 din 12 iunie. Aceste prime se vor acorda anual, începând cu luna octombrie 2023 și până în 2027, conform cadrului legal.

Prima se acordă doar celor aflați în activitate în anul școlar 2022-2023.

„Nu trebuie să completeze nimic. Ceea ce circulă în momentul de față este o greșeală. Ordonanța de urgență specifică foarte clar: listele cu beneficiarii sunt înaintate de unitățile de învățământ și inspectoratele școlare către minister (Ministerul Educației – n.red), iar ministerul dă mai departe către MIPE (Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene – n.red). Nu trebuie să completeze salariatul ceva. Salariatul n-are niciun termen. (…)”, a precizat Marius Nistor.

Având în vedere că au apărut și modele de cereri, liderul sindical a menționat că Ministerul Educației urmează să trimită o adresă către școli:

„Au apărut modele de cereri. Nu au nicio legătură. (…) Ministerul Educației urmează să emită o adresă către unitățile de învățământ. Au avut o discuție și cu cei de la MIPE. Lucrurile se pot rezolva foarte simplu, pentru că Ministerul are baza de date cu toți beneficiarii. O preiau din EduSal și o pot transfera celor de la de la MIPE. (…)”

„Cea mai bună variantă este cea pe care v-am spus-o: se preia baza de date din EduSal, pentru că Ministerul Educației cunoaște care este numărul beneficiarilor, indiferent de funcția pe care o au. Este aberant în momentul de față să pun fiecare salariat din România să completeze o cerere, ca să beneficieze de prima de carieră și prima profesională”, a completat acesta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri