Caută
Close this search box.

Turneul de la Wimbledon: A 350-a victorie în Marele Şlem pentru Novak Djokovic

Novak Djokovic

Tenismanul sârb Novak Djokovic, deţinătorul trofeului, s-a calificat în turul al treilea al turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, învingându-l fără probleme, cu 6-3, 7-6 (7/4), 7-5, pe australianul Jordan Thompson, într-o partidă disputată miercuri.

Djokovic a obţinut cu această ocazie a 350-a sa victorie în competiţiile de Grand Slam, conform site-ului ATP Tour. „Nole” este al treilea jucător din istorie cu cele mai multe meciuri câştigate în turneele majore, după elveţianul Roger Federer (369) şi americana Serena Williams (365).

Dacă va reuşi anul acesta să cucerească titlul la Wimbledon pentru a opta oară în cariera sa şi să-l egaleze astfel pe Federer, Novak Djokovic (36 de ani) va deveni cel mai vârstnic campion la All England Club din Era Open.

Sârbul, care are în palmares un număr record de 23 de trofee de Mare Şlem, a obţinut miercuri a 30-a sa victorie consecutivă pe iarbă. El îl va înfrunta pentru un loc în optimile de finală pe învingătorul meciului dintre elveţianul Stan Wawrinka şi argentinianul Thomas Etcheverry.

Tot miercuri, într-o partidă din primul tur, grecul Stefanos Tsitsipas a trecut în cinci seturi, 3-6, 7-6 (7/1), 6-2, 6-7 (5/7), 7-6 (10/8), de austriacul Dominic Thiem, după aproape patru ore de joc (3 h 55 min).

Tsitsipas, cap de serie numărul 5, va juca în turul secund împotriva britanicului Andy Murray, dublu campion la Wimbledon (2013, 2016).

Rezultate:
Turul 1
Alexandre Müller (Franţa) – Arthur Rinderknech (Franţa) 7-6 (7/5), 1-6, 6-3, 6-4
Frances Tiafoe (SUA/N.10) – Wu Yibing (China) 7-6 (7/4), 6-3, 6-4
Dominic Stricker (Elveţia) – Alexei Popyrin (Australia) 3-6, 6-3, 6-2, 4-6, 7-5
Ilia Ivaşka (Belarus) – Federico Coria (Argentina) 4-6, 6-4, 6-3, 6-0
Grigor Dimitrov (Bulgaria/N.21) – Sho Shimabukuro (Japonia) 6-1, 6-2, 6-1
Holger Rune (Danemarca/N.6) – George Loffhagen (Marea Britanie) 7-6 (7/4), 6-3, 6-2
Daniil Medvedev (Rusia/N.3) – Arthur Fery (Marea Britanie) 7-5, 6-4, 6-3
Adrian Mannarino (Franţa) – Alexander Şevcenko (Rusia) 6-3, 6-3, 6-2
Marcos Giron (SUA) – Hugo Dellien (Bolivia) 7-6 (7/2), 6-4, 6-4
Marton Fucsovics (Ungaria) – Tallon Griekspoor (Olanda/N.28) 6-4, 6-2, 6-4
Francisco Cerundolo (Argentina/N.18) – Nuno Borges (Portugalia) 5-7, 6-3, 6-3, 6-4
Jirŕ­ Lehecka (Cehia) – Sebastian Ofner (Austria) 6-4, 6-4, 6-4
Milos Raonic (Canada) – Dennis Novak (Austria) 6-7 (5/7), 6-4, 7-6 (7/5), 6-1
Tommy Paul (SUA/N.16) – Shintaro Mochizuki (Japonia) 7-5, 6-3, 6-1
Christopher Eubanks (SUA) – Thiago Monteiro (Brazilia) 4-6, 7-5, 7-5, 6-3
Jiri Vesely (Cehia) – Sebastian Korda (SUA/N.22) 7-6 (9/7), 4-6, 6-2, 6-3
Ben Shelton (SUA/N.32) – Taro Daniel (Japonia) 6-4, 6-3, 3-6, 4-6, 6-3
Stefanos Tsitsipas (Grecia/N.5) – Dominic Thiem (Austria) 3-6, 7-6 (7/1), 6-2, 6-7 (5/7), 7-6 (10/8)
Taylor Fritz (SUA/N.9) – Yannick Hanfmann (Germania) 6-4, 2-6, 4-6, 7-5, 6-3
Guido Pella (Argentina) – Borna Coric (Croaţia/N.13) 6-3, 7-5, 4-6, 3-6, 6-1
Harold Mayot (Franţa) – Benjamin Bonzi (Franţa) 6-3, 6-4, 7-5
Roman Safiullin (Rusia) – Roberto Bautista (Spania/N.20) 2-6, 7-6 (9/7), 6-7 (4/7), 6-4, 7-5
Denis Shapovalov (Canada/N.26) – Radu Albot (R. Moldova) 5-7, 6-4, 6-2, 6-2
Gregoire Barrere (Franţa) – Lloyd Harris (Africa de Sud) 7-5, 6-7 (4/7), 7-5, 6-3
Turul 2
Jannik Sinner (Italia/N.8) – Diego Schwartzman (Argentina) 7-5, 6-1, 6-2
Novak Djokovic (Serbia/N.2) – Jordan Thompson (Australia) 6-3, 7-6 (7/4), 7-5

Sursă: Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri