Imaginea generală a țăranului român este reprezentată de viața într-o așezare rurală, de preocupările tradiționale legate de agricultură și creșterea animalelor. În vremurile de odinioară, pentru mulți locuitori de la sat școala era o activitate secundară, dat fiind traiul modest împovărat de neajunsuri. Au existat și unele excepții care ne-au demonstrat că statutul social nu este o piedică în evoluția spirituală a omului născut la țară, mai ales atunci când ambiția te împinge de la spate. Dorința de a surmonta poziția socială îți dă impulsul și energia necesare de a birui orice obstacol ivit în cale.
Ziua de 7 august îl extrage din memoria timpului, pentru a-l evoca, pe celebrul țăran român Gheorghe Cârțan din localitatea Cârțișoara, județul Sibiu, mai cunoscut conaționalilor ca Badea Cârțan. El este imaginea țăranului simplu care evoluează spectaculos printr-un act de voință demn de toată lauda. Analfabet în anii copilăriei și adolescenței el învață, fără profesor, să scrie și să citească, ajungând chiar să răspândească prin tot Ardealul cartea românească, într-o vreme în care această activitate era interzisă de autorități.
Povestea lui Badea Cârțan este un lung șir de aventuri, care mai de care mai spectaculoase și mai uluitoare. S-a născut la 24 ianuarie 1849 într-o așezare țărănească de la poalele Munților Făgăraș, într-o familie cu șase copii și vechi tradiții în oierit. Viața oricărui român din Transilvania acelor timpuri era grea. Stăpânirea austro-ungară îi asuprea. Pentru copiii de țărani mersul la școală era o povară mult prea mare. Este și motivul pentru care Gheorghe, ajuns la vârsta de 11 ani, este dus de părintele său la stâna din munți a baciului Axente. Aici își începe îndeletnicirea de cioban, mânând turma la păscut și învățând cum se face cașul și brânza de oaie.
Peste șapte ani, alături de un brașovean intelectual, pe nume Ion Cotigă, care abandonase și el cartea pentru a deveni cioban, trece granița dintre Imperiul Austro-Ungar și Țara Românească, ajungând cu turma de oi în Bărăgan, la Ciulnița. Acest camarad în ale oieritului este cel care îl ajută să descifreze taina scrisului și cititului. Autodidact meticulos ciobănașul Gheorghe Cârțan exersează zilnic sistemul de semne grafice, fiind fermecat de cunoștințele pe care le dobândea.
Pentru a nu fi recrutat în armata Imperiului Austro-Ungar își prelungește șederea în regat, dar declanșarea Războiului Ruso-Turc din anul 1877 îl pune în situația de a-i fi rechiziționate oile și nutrețul. În ciuda acestui necaz refuză să se întoarcă în Ardealul natal și se oferă voluntar în armata română, care între timp a devenit și ea parte în conflictul militar de la sud de Dunăre. Perioada de instrucție premergătoare se prelungește și oierul Gheorghe Cârțan nu apucă să participe la lupte. Este lăsat la vatră pe 12 iulie 1878.
După opt ani de pribegie prin ținutul Munteniei se întoarce acasă și se prezintă la centrul de recrutare de la Făgăraș pentru a scăpa de încarcerare și pentru a intra în posesia unor acte legale. Este înrolat imediat și trimis la Zemm, lângă Belgrad și, ulterior, în Bosnia-Herțegovina. În perioada de militărie învață germana, deoarece comunicarea între ofițeri și soldați se făcea numai în această limbă.
După trei ani de serviciu militar se întoarce în satul natal. Nu stă mult și trece din nou Carpații în regat să se întâlnească cu vechiul său tovarăș, dar Ion Cotigă îi refuză propunerea de colaborare, motiv pentru care își ia partea lui din turmă, aproximativ 400 de oi, și se întoarce în Ardeal. Aici ajunge să plătească amenzi mari pentru pagubele pricinuite de oi unor terenuri aparținând nobililor locali, iar din cauza acestor sancțiuni ajunge să-și piardă întreaga turmă. Simțindu-se nevinovat se duce la Împăratul de la Viena pentru a i se face dreptate, dar tentativa lui este curmată de ofițerii care asigurau paza.
Prima ispravă care îi va aduce notorietatea s-a petrecut în ianuarie 1895. Atunci a plecat pe jos la București pentru a vedea statuia lui Mihai Viteazul. Era impresionat de ceea ce citise despre înaintașul său. Neavând unde să doarmă s-a odihnit la poalele statuii marelui erou al neamului. Dimineața este găsit tolănit în zăpadă de Ion Grama, omul de serviciu de la Liga Culturală, care îi facilitează întâlnirea cu președintele ligii, profesorul Vasile Alexandrescu Urechia. Impresionat de gestul ardeleanului acesta îl ajută să vadă câteva muzee din capitală și unele instituții ale statului, precum: Ateneul Român, Universitatea, Academia Română. Cu prilejul acestor vizite Badea Cârțan interacționează cu o serie de personalități ale vieții publice, printre care s-au aflat: Nicolae Iorga, I.C. Brătianu, Take Ionescu, Constantin Morțun, George Coșbuc, Spiru Haret, Ștefan Octavian Iosif.
Cu sprijinul profesorului Vasile Alexandrescu Urechia pleacă la Roma, în anul 1896, pentru a vedea Columna lui Traian. Călătoria o face pe jos cu toate că profesorul îi asigurase și o susținere financiară pentru călătorie. În straiță avea un pumn de pământ și boabe de grâu pe care le-a presărat la baza monumentului, în semn de ofrandă pentru strămoși. Întocmai ca la București adoarme lângă statuie. La trezire este înconjurat de o mulțime de oameni impresionați de ținuta țăranului român. Din relatările vremii aflăm că unul dintre admiratori a exclamat: „Un dac a coborât de pe Columnă!”. Această călătorie îl va face cunoscut și peste hotare, numeroase publicații din peninsulă publicând fotografii și reportaje cu el.
A fost contactat imediat de ministrul român la Legația din Italia, Duiliu Zamfirescu. Acesta i-a asigurat ciobanului nostru, timp de o lună, masă și casă, dar și posibilitatea de a se întâlni cu diferite personalități locale, printre care s-au aflat profesori universitari, gazetari, oameni de artă, politicieni.
La întoarcerea în Ardeal este arestat și bătut de jandarmii unguri sub pretextul răspândirii unor materiale în limba română, dar și pentru colecția sa de fotografii și cărți reprezentând istoria poporului român. Trimis în fața unui judecător este eliberat după două zile, magistratul considerând că arestarea a fost o exagerare din partea autorităților maghiare.
În vara lui 1896 Gheorghe Cârțan își reia călătoriile prin Europa mergând la Paris. Pe drum se oprește la Viena, unde depune un memoriu la împărat pentru tratamentul la care a fost supus din partea jandarmilor maghiari, dar petiția rămâne fără urmări. În capitala Franței face un tur al muzeelor și se întâlnește cu studenți francezi, sprijinit fiind de profesorul Emil Picot de la Școala de limbi orientale. După Paris au urmat călătoriile în Belgia, Ierusalim și, din nou, Roma, unde participă la Congresul de Istorie al Orientaliștilor, la care au fost prezenți delegați din 40 de țări.
Gestul lui Badea Cârțan de a împărți elevilor și studenților români din Ardeal cărți despre istoria poporului nostru a determinat autoritățile maghiare să-l pună sub acuzare. Este reținut și cercetat, iar casa din Cârțișoara devastată de jandarmi. Îi sunt confiscate sau distruse peste 7000 de tipărituri scrise în limbile română, germană, franceză și italiană. Ca urmare a intervenției împăratului Franz Iosif procesele politice sunt revocate și românul este eliberat.
Fără să țină seama de nemulțumirea autorităților austro-ungare ciobanul ardelean își va continua călătoriile între Transilvania și România. În iarna anului 1910, în drumul de întoarcere spre casă, este surprins de o avalanșă și zace trei zile în zăpadă. Această întâmplare îi va provoca o congestie pulmonară, care nu peste mult timp îi va aduce sfârșitul.
La 7 august 1911 Badea Cârțan a plecat dintre noi. A fost înmormântat la Sinaia, în costumul tradițional mocănesc, pe care l-a purtat toată viața, cu multă fală. La căpătâiul său au ținut discursuri mai multe personalități culturale și politice ale vremii. Pe crucea de pe mormânt stă scris: „Aici doarme Badea Cârțan, visând întregirea neamului său”.
Daniel-Costel TORJE
