Caută
Close this search box.

Adunarea generală a ONU: Joe Biden a cerut lumii „să se ridice astăzi împotriva agresiunii deliberate” a Rusiei împotriva Ucrainei

Preşedintele american Joe Biden a îndemnat, marţi, lumea să dea dovadă de unitate, în discursul rostit la Adunarea generală a ONU, subliniind că „nicio ţară nu poate răspunde singură provocărilor de astăzi”, scrie The Guardian.

„Istoria noastră nu trebuie să ne dicteze viitorul”, a spus Biden, amintind de recenta sa vizită în Vietnam, fost duşman virulent al Statelor Unite devenit un important partener comercial.

„Adversarii pot deveni parteneri, provocările copleşitoare pot fi depăşite, rănile adânci se pot vindeca”, a declarat liderul de la Casa Albă, asigurând că Statele Unite „urmăresc o lume mai sigură, mai prosperă, mai echitabilă pentru toţi, pentru că ştim că viitorul nostru este legat de al vostru”.

Joe Biden a cerut pe de altă parte lumii „să se ridice astăzi împotriva agresiunii deliberate” a Rusiei împotriva Ucrainei „pentru a descuraja orice viitoare agresiune” de acest fel, a consemnat AFP, citată de TVR.

„Rusia crede că lumea o va lăsa să brutalizeze Ucraina fără consecinţe. Dar vă întreb: dacă abandonăm principiile fondatoare ale ONU pentru a linişti un agresor, ce stat membru al acestei organizaţii se va mai putea simţi protejat? Dacă lăsăm Ucraina să fie dezmembrată, mai este garantată independenţa naţiunilor? După umila mea părere, răspunsul este nu”, a spus preşedintele SUA în discursul său, la care a asistat, între alţii, omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski.

„SUA împreună cu aliaţii şi partenerii lor vor continua să susţină curajosul popor ucrainean să-şi apere suveranitatea, integritatea teritorială şi libertatea”, a mai asigurat Biden, insistând că „Rusia, singură, este responsabilă pentru acest război”.

Liderul de la Casa Albă a făcut în acelaşi discurs referire la China, afirmând că SUA nu doresc să intre în conflict cu aceasta, ci vor o „competiţie gestionată responsabil”, potrivit dpa.

„Vom respinge agresiunea şi intimidarea şi vom apăra regulile”, a spus el, menţionând în mod specific libertatea de navigaţie şi potenţiale practici comerciale incorecte.

„Dar în acelaşi timp suntem gata să cooperăm cu China în probleme în care progresul depinde de eforturile noastre comune”, a adăugat Biden.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri