Caută
Close this search box.

Institutul Internațional pentru Finanțe avertizează: Datoria globală a atins nivelul record de 307.000 miliarde de dolari

Un indicator ce măsoară gradul de îndatorare la nivel mondial a crescut în trimestrul doi din 2023 până nivelul record de 307.000 miliarde de dolari, în pofida majorării dobânzilor care au redus creditarea bancară, iar creşterea a fost condusă de pieţe precum SUA şi Japonia, se arată într-un raport al Institutului Internaţional pentru Finanţe (IIF), cel mai mare grup de lobby al sectorului financiar, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Potrivit celor mai recente estimări publicate marţi de IIF, datoria mondială a crescut cu 10.000 de miliarde de dolari în perioada aprilie-iunie şi cu 100 miliarde de dolari în ultimul deceniu.

Cea mai recentă majorare a dus la creşterea raportului datorie/PIB pentru al doilea trimestru consecutiv, la 336%. Înainte de 2023, raportul datorie/PIB a scăzut timp de şapte trimestre.

Creşterea economică mai lentă şi evoluţia preţurilor au afectat gradul de îndatorare la nivel mondial, se arată în raport.

„Creşterea bruscă a inflaţiei a fost principalul factor care a dus la scăderea semnificativă a raportului datorie/PIB în ultimii doi ani. Presiunile asupra preţurilor şi a salariilor se moderează, ne aşteptăm ca până la finalul anului raportul datorie/PIB să depăşească 337%”, avertizează IIF.

Peste 80% din recenta majorare a datoriei a venit de la ţările dezvoltate, cel mai semnificativ avans fiind înregistrat de SUA, Japonia, Marea Britanie şi Franţa. În rândul statelor emergente, cel mai semnificativ avans a venit de la marile economii – China, India şi Brazilia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri