Caută
Close this search box.

Şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, a prezentat la conferinţa Comitetului Militar NATO o informare privind fragmentele de dronă descoperite pe teritoriul României

Şeful Statului Major al Apărării (SMAp), generalul Daniel Petrescu, a prezentat la conferinţa Comitetului Militar NATO o informare privind fragmentele de dronă descoperite pe teritoriul României, informează luni Ministerul Apărării Naţionale.

Şeful Statului Major al Apărării a participat, în zilele de 15 şi 16 septembrie, la conferinţa Comitetului Militar NATO, în formatul şefilor Apărării, organizată în Oslo, Norvegia.

Potrivit unui comunicat transmis de MApN, agenda reuniunii s-a axat pe implementarea deciziilor şefilor de stat şi de guvern luate la Summitul de la Vilnius, privind măsurile de consolidare a posturii aliate de descurajare şi apărare.

Discuţiile au vizat modul de punere în aplicare a Planurilor Regionale pentru care sunt necesare creşterea efectivelor cu capacitate crescută de reacţie, dezvoltarea capabilităţilor, adaptarea structurilor NATO de comandă-control, îmbunătăţirea sistemelor logistice incluzând capacitatea naţiunilor-gazdă de suport, mentenanţa echipamentelor, mobilitatea militară, aprovizionarea şi prepoziţionarea stocurilor, precum şi creşterea numărului de exerciţii şi antrenamente în comun.

Pe lângă contribuţiile avute în cadrul sesiunilor de lucru, generalul Petrescu a prezentat o informare privind fragmentele de dronă descoperite pe teritoriul naţional, în proximitatea porturilor dunărene ucrainene, supuse unor atacuri intensificate ale Federaţiei Ruse.

„Am prezentat desfăşurarea evenimentelor, unele concluzii preliminare, precum şi măsurile dispuse de Armata României pentru întărirea dispozitivului de supraveghere şi evitarea pe viitor a unor astfel de situaţii. De asemenea, le-am mulţumit colegilor din statele aliate pentru solidaritate şi sprijin”, a declarat generalul Daniel Petrescu, potrivit comunicatului citat de Agepres.

În marja evenimentului, şeful SMAp a avut întrevederi bilaterale cu preşedintele Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore din Armata Statelor Unite (Chairman of the Joint Chiefs of Staff), generalul Mark A. Milley, precum şi cu omologii din Germania, Portugalia şi Spania.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri