Caută
Close this search box.

Summitul Iniţiativei celor Trei Mări, găzduit de Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni

Preşedintele Klaus Iohannis va găzdui miercuri, la Palatul Cotroceni, cea de-a VIII-a ediţie a Summitului Iniţiativei celor Trei Mări (I3M).

La acest summit vor fi prezenţi reprezentanţi din toate cele 12 state participante la Iniţiativă – Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Slovenia, alături de ţara gazdă, România -, partenerii strategici ai I3M (Statele Unite, Comisia Europeană şi Germania), o serie de invitaţi speciali – Grecia, Ucraina, Republica Moldova, Japonia, Regatul Unit, Franţa, Turcia – precum şi reprezentaţi ai unor importante organizaţii internaţionale – Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Banca Europeană de Investiţii, Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială.

În marja summitului, va fi organizată, joi, de către Guvern, sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României, Klaus Iohannis, o nouă ediţie a Forumului de Afaceri al I3M.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, în cadrul lucrărilor summitului Iniţiativei celor Trei Mări, preşedintele Klaus Iohannis va prezenta rezultatele mandatului României la conducerea I3M (iunie 2022 – septembrie 2023), reflectate şi în

Declaraţia Comună a Summitului, care va fi adoptată la finalul discuţiilor. Sursa citată menţionează că aceasta va constitui un reper important pentru activităţile viitoare ale I3M, vizând direcţiile de acţiune pentru dezvoltarea interconectărilor transfrontaliere în domeniul infrastructurii de transport, al energiei şi al digitalizării, dar şi privind consolidarea şi diversificarea instrumentelor financiare ale Iniţiativei. De asemenea, prin adoptarea Declaraţiei de la Bucureşti, Grecia va deveni cel de-al 13-lea stat participant la Iniţiativă, iar Ucraina şi Republica Moldova vor obţine calitatea de state participante asociate la I3M.

Preşedintele Klaus Iohannis va evidenţia importanţa politică şi potenţialul Iniţiativei celor Trei Mări de a contribui la reducerea decalajelor de dezvoltare dintre statele participante la I3M şi restul statelor membre ale Uniunii Europene, prin consolidarea conectivităţii strategice europene pe axa Nord-Sud, potrivit TVR. Şeful statului va reliefa şi contribuţia Iniţiativei celor Trei Mări la întărirea coeziunii în cadrul UE şi aprofundarea legăturilor transatlantice, procese pe care ţara noastră le-a susţinut pe durata întregului mandat la conducerea Iniţiativei.

„Preşedintele României va sublinia că, la peste un an şi jumătate de la începutul agresiunii brutale şi ilegale a Rusiei împotriva Ucrainei, I3M a reconfirmat validitatea conceptului său şi urgenţa implementării obiectivelor sale, în actualul context geopolitic această platformă de dialog politic la nivel înalt devenind un important instrument pentru consolidarea rezilienţei regionale şi europene”, indică sursa citată.

Preşedintele Klaus Iohannis va încuraja şi dezvoltarea de noi instrumente şi parteneriate care să catalizeze investiţii în proiectele I3M prioritare, inclusiv prin crearea unui nou Fond de Investiţii, care să continue activitatea celui iniţiat la Summitul de la Bucureşti din 2018, şi examinarea celor mai eficiente modalităţi de creare a unui Fond de Inovare al Iniţiativei.

Cu ocazia Summitului, va fi actualizată şi lista proiectelor prioritare strategice, prima astfel de listă fiind lansată cu prilejul reuniunii precedente de la Bucureşti.

România este primul dintre statele participante la I3M care organizează pentru a doua oară un summit al Iniţiativei, după cel găzduit de preşedintele României la Bucureşti, în perioada 17-18 septembrie 2018.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri