Caută
Close this search box.

Alina Gorghiu anunță aducerea încă unui fugar în țară: Romeo Marian Ursu, fiul lui Genică Boenică

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, le mulţumeşte autorităţilor pentru aducerea în ţară a lui Romeo Marian Ursu, fiul lui Romeo Ursu, pentru a executa o pedeapsă de 3 ani de închisoare, relatează Agerpres.

„Săptămâna şi fugarul. Ieri a aterizat avionul care l-a adus, din Iordania în România, pe Romeo Marian Ursu, pentru a executa în penitenciarele din România o pedeapsă privativă de libertate. Organele de poliţie competente l-au transportat la Penitenciarul Rahova”, a scris Gorghiu, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook.

Romeo Marian Ursu a fost condamnat definitiv, în 2011, la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice şi de favorizare a infractorului.

„Mulţumesc tuturor autorităţilor care depun eforturi pentru a-i aduce în România pe toţi cei care încearcă să se sustragă justiţiei naţionale sau executării pedepselor!”, spune Gorghiu.

Tatăl său, Romeo Ursu, cunoscut sub numele Genică Boenică, a fost de asemenea aduc în țară în urmă cu o lună.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri