Caută
Close this search box.

Comisarul general al Gărzii Naţionale de Mediu: Amplă acţiune de control declanşată pentru stocurile de deşeuri

Garda Naţională de Mediu a demarat o amplă acţiune tematică de verificare a modului de respectare a Planului Naţional de Gestionare a Deşeurilor la nivelul autorităţilor publice locale, cu ţinta ca până la finalul anului să aibă o situaţie clară a ceea ce înseamnă respectarea trasabilităţii şi a ierarhiei deşeurilor la nivel naţional, inclusiv să identifice vulnerabilităţile sistemului şi dispună măsurile care se impun, anunţă, într-un interviu, Andrei Rudolf Corlan, comisar general al Gărzii Naţionale de Mediu (GNM).

El precizează şi că a fost declanşată o acţiune de inspecţie şi control pentru verificarea dinamicii stocurilor de deşeuri de pe amplasamentele a doi operatori, iar cazurile în care firme care deţin “instalaţii” de tratare deşeuri doresc să depoziteze deşeurile “tratate” în foste excavaţii de agregate minerale pe post de material inert în vederea “reconstrucţiei ecologice” a unor zone afectate vor fi monitorizate în mod special.

Conform lui Corlan, din cauza lipsei de personal cu care se confruntă instituţia, timpul alocat la marii operatori poate fi uneori insuficient dacă la planificare nu se face o analiză mai atentă a raportului dintre impactul asupra mediului şi performanţele instalaţiei verificate.

”La nivelul ţării noastre, sunt apoximativ 60.000 de operatori economici care desfăşoară activităţi cu impact asupra mediului. Pe lângă aceastea mai sunt instituţiile publice care au obligaţii de mediu, respectiv diverse situaţii de poluări accidentale sau evenimente de mediu care necesită atenţia noastră. Având în vedere varietatea şi complexitatea provocărilor cu care se confuntă Garda Naţională de Mediu, cu siguranţă există o necesitate a specializării personalului pe categorii de activităţi”, afirmă comisarul general al Gărzii Naţionale de Mediu, citat de Profit.ro.

El remarcă faptul că măsurile impuse prin actele de control nu sunt întotdeauna respectate în totalitate sau la termen, iar una dintre cauze poate fi şi resursa financiară redusă autorităţilor administraţiei publice locale pe acest segment, amintind însă că, numai în ultimii 3 ani, Garda Naţională de Mediu a aplicat sancţiuni în cuantum de peste 326.000.0000 lei, a sistat peste 1.000 de activităţi şi a întocmit peste 600 de sesizări penale.

”Având în vedere aceste cifre, putem afirma că Garda Naţională de Mediu este un luptător activ împotriva faptelor care contravin mediului înconjurător, dar totodată relevă o disfuncţionalitate a modului de conştientizare şi implementare a legislaţiei de mediu în România. Având în vedere că, în anul 2022, procentul de reciclare a deşeurilor la nivel naţional este de doar 11,6%, faţă de ţinta stabilită de 50%, nu putem să nu recunoaştem realitatea şi tocmai de aceea Garda Naţională de Mediu îndeplineşte un rol activ în constatarea şi sancţionarea acestor aspecte”, subliniază  Andrei Rudolf Corlan.

Şeful Gărzii de Mediu s-a referit şi la practica depozitării ilegale sub pretextul tratării şi sortării deşeurilor, oferind şi două exemple concrete: Ulmeni/Călăraşi şi Ariceştii Rahtivani/Prahova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri