Caută
Close this search box.

Parlamentul European cere începerea în 2023 a negocierilor cu Republica Moldova pentru aderarea la UE

Parlamentul European (PE) a adoptat joi, la Strasbourg, o rezoluţie prin care îşi reafirmă angajamentul faţă de viitoarea aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană şi cere ca negocierile cu Chişinăul să fie lansate înainte de sfârşitul anului, informează un comunicat al PE.

Rezoluţia a fost adoptată cu 448 voturi pentru, 45 împotrivă şi 43 abţineri.

Potrivit rezoluţiei adoptate joi, guvernul moldovean şi-a demonstrat hotărârea şi capacitatea de a îndeplini cerinţele Comisiei Europene de a începe negocierile de aderare, iar aderarea Republicii Moldova la UE ar reprezenta o investiţie geostrategică într-o Europă unită şi puternică. Eurodeputaţii subliniază importanţa continuării procesului de reformă de către guvernul de la Chişinău, nu numai pentru atingerea obiectivului politic de aderare la UE, ci în primul rând pentru îmbunătăţirea tangibilă a nivelului de trai al moldovenilor.

UE şi statele sale membre ar trebui, de asemenea, să îşi mărească asistenţa financiară şi tehnică pentru Republica Moldova, potrivit eurodeputaţilor, pentru a facilita integrarea rapidă şi eficientă a acesteia în UE. Acest aspect include lansarea rapidă a unei noi tranşe de asistenţă macrofinanciară de către Comisia Europeană.

Reiterând faptul că aderarea la UE rămâne un proces bazat pe merite, care necesită îndeplinirea criteriilor de aderare, PE solicită tuturor actorilor politici moldoveni să ajungă la un consens cu privire la reformele cele mai importante şi urgente, în scopul armonizării în continuare a legislaţiei ţării cu standardele UE.

Eurodeputaţii subliniază că eforturile în curs de desfăşurare privind justiţia durabilă şi cuprinzătoare şi reforma anticorupţie sunt deosebit de importante şi solicită autorităţilor moldovene să continue acţiunile privind dezoligarhizare, reforma gestionării finanţelor publice, combaterea criminalităţii organizate şi reforma administraţiei publice.

Eurodeputatul PNL, Siegfried Mureşan, iniţiatorul rezoluţiei adoptate joi de PE şi preşedinte al Delegaţiei Parlamentului European pentru relaţiile cu Republica Moldova, afirmă într-un comunicat că „noi vrem să le transmitem foarte clar: într-o zi, Republica Moldova va fi membru al Uniunii Europene şi cetăţenii săi vor avea exact aceleaşi drepturi şi oportunităţi ca toţi cetăţenii din celelalte state membre ale Uniunii Europene”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri