Caută
Close this search box.

Șeful Gărzii de Mediu care controlează poluatorii de lângă București, avere nedeclarată de milioane de euro

garda de mediu

Emil Florin Grigore, șeful Gărzii de Mediu Ilfov nu a menționat în declarațiile sale zeci de terenuri și apartamente, deși legea îl obligă să facă asta, altfel riscă să fie anchetat pentru fals în declarații, potrivit Newsweek.

Garda de Mediul Ilfov e un punct major pe harta poluatorilor care afectează întreaga Capitală, adică milioane de oameni, dar șeful instituției a încasat bani pe propria firmă de la proprietarul celei mai mari gropi de gunoi din țară.

Ultima declarație de avere, depusă în acest an menționează: 12,3 hectare de teren în localitatea Găneasa, din care 2,3 intravilanul localității, o casă de 400 de metri pătrați tot în Găneasa, moștenire de la bunicul soției și un autovehicul Dacia și venituri de câteva mii de euro din închirieri. La care se adaugă salariul de circa 1000-1500 Euro/ lunar.

De mai bine de zece ani aceasta acestea sunt, cu mici excepții, bunurile și veniturile cu care defilează în declarațiile oficiale depuse.
Doar că funcționarul de rang înalt are mult mai multe bunuri imobile nedeclarate, conform informațiilor de la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), unde sunt înscrise toate proprietățile imobiliare din țară, arată Newsweek.

Practic, șeful instituției care se ocupă cu controlarea celor care poluează în jurul Bucureștiului are două declarații de avere: una oficială și o alta ascunsă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri