Caută
Close this search box.

Incendiu într-un apartament situat la etajul al şaselea al unui bloc din Bucureşti/ 27 de persoane au ieşit sau au fost evacuate din imobil

Un incendiu a izbucnit, marţi-după-amiază, într-un apartament situat la etajul al şaselea al unui bloc din Bucureşti, 27 de persoane ieşind sau fiind evacuate de pompieri din imobil. Opt persoane au primit îngrijiri medicale în urma expunerii la fum, două dintre acestea fiind transportate la spital.

Incendiul a izbucnit la un apartament situat pe Calea Dorobanţilor, potrivit News.ro.

”Incendiul s-a manifestat cu flacără şi degajări de fum la nivelul etajului 6, într-un apartament pe o suprafaţă de aproximativ 60 mp şi de asemenea a fost afectată şi faţada blocului pe o suprafaţă de aproximativ 30 mp. 20 de persoane s-au autoevacuat şi alte 7 au fost evacuate de către echipele de intervenţie. 8 persoane expuse la fum au fost asistate medical la faţa locului, 2 dintre acestea fiind transportate la spital”, a transmis ISU Bucureşti-Ilfov.
În acest moment incendiul este lichidat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri