Caută
Close this search box.

O pacientă a murit în liftul spitalului județean din Slatina în timp ce era transferată la terapie intensivă. Ascensorul s-a blocat între etaje

O pacientă internată la spitalul județean din Slatina a murit în liftul cu care era transferată din secție de neurologie la terapie intensivă. Liftul s-a blocat între etaje timp de câteva zeci de minute. Iar femeia, în vârstă de 81 de ani, care intrase în stop cardiorespirator, nu a mai putut fi salvată.

Pacienta era însoțită în lift de mai multe cadre medicale – două asistente, două infirmiere și medicul de gardă. Femeia era deja în stare gravă și avea mai multe comorbidități.

În momentul în care s-a blocat liftul, aceasta a început să se simtă și mai rău. Cadrele medicale care o însoțeau i-au acordat primul ajutor. Tot ele au sunat și la firma care se ocupă de mentenanța ascensorului, iar reprezentanții acesteia au reușit să ajungă după aproximativ 20 de minute.

Pentru femeia de 81 de ani nu s-a mai putut face nimic și a decedat. Urmează să se stabilească care au fost cauzele care au dus la decesul pacientei și poliția a deschis o anchetă în acest caz.

The post O pacientă a murit în liftul spitalului județean din Slatina în timp ce era transferată la terapie intensivă. Ascensorul s-a blocat între etaje appeared first on tvrinfo.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri