Caută
Close this search box.

Profesorii ar putea rămâne titulari până la 70 de ani, din anul școlar 2024-2025

Din anul școlar 2024-2025, profesorii pot rămâne titulari până la 70 de ani, prevede proiectul de metodologie privind mobilitatea personalului didactic, document pus în consultare publică de Ministerul Educației. Potrivit Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, este vorba de profesorii cărora nu li s-a emis decizia de pensionare. În acest sens, cadrele didactice vor face, anual, o cerere pe care o vor depune la secretariatul unității de învățământ.
  • În privința acestei prevederi, Legea Educației nu stipulează niciun termen specific, ceea ce ar însemna că se aplică încă din acest an. Precizăm la Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 a intrat în vigoare pe 3 septembrie.

Art. 31 – „(5)Personalul didactic de predare titular din învăţământul preuniversitar căruia nu i s-a emis decizia de pensionare şicare până la data de 1 septembrie 2024 nu împlineşte vârsta de 70 de ani, poate fi menţinut în activitate ca titular, în funcţia didactică, la cerere, în anul şcolar 2024-2025, potrivit prevederilor art. 229 alin. (11) din Legea nr. 198/2023, cu modificările ulterioare, conform prezentei Metodologii”, se arată în proiectul pus în consultare publică de Ministerul Educației.

Conform legii, cererea se soluționează în termen de 30 zile de la data înregistrării la secretariatul școlii, prin decizie motivată care se comunică în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii.

Art. 229 – „(11) Personalul didactic de predare titular din învățământul preuniversitar căruia nu i s-a emis decizia de pensionare poate fi menținut, la cerere, anual, ca titular în funcția didactică, și peste vârsta standard de pensionare, până la vârsta de 70 de ani. Cererea se soluționează în termen de 30 zile de la data înregistrării la secretariatul unității de învățământ, prin decizie motivată care se comunică în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii. Decizia poate fi contestată, în condițiile legii”, conform sursei citate.

Profesorii care sunt menținuți ca titulari până la 5 ani peste vârsta standard de pensionare pot fi numiți prin detașare în interesul învățământului în funcții vacante de conducere, neocupate prin concurs. Citește mai departe pe edupedu.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri