Caută
Close this search box.

Trei victime, în urma unui accident rutier în care a fost implicat şi un autocar cu 52 de persoane

Trei persoane au fost transportate la spital, în urma unui accident rutier care a avut loc duminică seara pe raza comunei Remetea Mare şi în care au fost implicate un autoturism, un microbuz de transport marfă şi un autocar cu 52 de persoane.

Două dintre victime sunt din autoturism şi una din autocar, a anunţat Biroul de presă al ISU Timiş, citat de Agerpres.

„Din primele informaţii a reieşit că, în urma evenimentului, au rezultat trei victime – două din autoturism, prezentând politraumatisme, şi o alta din autocar. Toate cele trei victime sunt transportate la spital, în stare conştientă şi cooperantă”, a transmis ISU Timiş.

În urma apelului la numărul unic de urgenţă 112, la locul accidentului au fost trimise o autospecială de stingere cu apă şi spumă, una de primă intervenţie şi comandă, două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, şi o autospecială pentru transport personal şi victime multiple. La faţa locului a fost alocată şi o ambulanţă SAJTimiş.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri