Caută
Close this search box.

Planul Roşu de Intervenţie, declanşat în urma unui accident în care au fost implicate un TIR şi un autobuz, în Timiș / Nouăsprezece persoane, transportate la spital

Autorităţile din judeţul Timiş au declanşat, marţi, Planul Roşu de Intervenţie în urma unui accident rutier care s-a produs la Sânandrei şi în care au fost implicate un TIR şi un autobuz. Acolo au fost trimise mai multe autospeciale de pompieri şi ambulanţe SMURD şi SAJ, precum şi un elicopter SMURD. Traficul pe DN 69 este oprit pe ambele sensuri. Primele informaţii arătau că sunt 11 victime. Şoferul TIR-ului, cetăţean turc, ar fi vrut să întoarcă autotrenul. În final, 19 persoane au fost transportate la spital, potrivit News.ro.

Reprezentanţii ISU Timiş au transmis că, în cele din urmă, 19 persoane rănite au fost transportate la spital pentru îngrijiri şi investigaţii, respectiv cei 18 pasageri din autocar, toţi muncitori la o fabrică, şi şoferul turc al TIR-ului.

”Un TIR condus de un bărbat circula pe DN 69 spre Orţişoara, iar la intersecţie cu DJ 692 ar fi efectuat viraj la stânga spre Sânandrei, moment în care a intrat în coliziune cu un autobuz care circula din sensul opus, adică dinspre Orţişoara. În autobuz se aflau 18 pasageri. În urma impactului au rezultat 11 victime, ambii conducători auto şi 9 pasageri din autobuz”, a transmis IPJ Timiş.
Poliţiştii au deschis un dosar penal spentru vătămare corporală din culpă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri