Un cadavru pe Dunăre și o voce din mormânt ar putea părea mai degrabă elemente dintr-un film noir decât o explicație a ceea ce se întâmplă astăzi în Europa, scrie Politico.
Și totuși, iată-ne aici. În octombrie, corpul lui Christian Pilnacek, cândva cel mai puternic om din ministerul austriac al justiției, a fost găsit plutind în apele fluviului, nu departe de orașul Krems, mort în urma unei aparente sinucideri, la câteva ore după ce fusese arestat pentru conducere sub influența alcoolului.
„Viața i-a fost luată”, a declarat văduva funcționarului public, un procuror de rang înalt, la o slujbă de comemorare în noiembrie, într-o lovitură amară la adresa elitelor politice ale țării.
Pilnacek, un funcționar public elegant care era considerat una dintre cele mai bune minți juridice din țara sa, și-a petrecut anii precedenți luptând împotriva unei serii de acuzații potrivit cărora ar fi divulgat informații privilegiate prietenilor săi politici și presei și ar fi încercat să anuleze o anchetă de corupție în legătură cu achiziționarea de avioane de luptă de către Viena.
În urma morții sale, însă, se pare că nu conștiința vinovată l-a împins pe marginea prăpastiei, ci refuzul de a-și supune principiile voinței Partidului Popular Austriac (ÖVP), un bastion al sistemului politic al țării, care face parte din guvernul federal fără întrerupere din 1987.
La o lună după ce i-a fost găsit cadavrul, a apărut o înregistrare clandestină a lui Pilnacek, în care acesta putea fi auzit descriind modul în care politicieni de rang înalt din ÖVP, partidul fostului cancelar Sebastian Kurz, au făcut presiuni asupra sa pentru a opri investigațiile privind corupția politică.
„Miniștrii ÖVP au venit la mine chiar și după ce a avut loc o percheziție la sediul partidului și m-au întrebat de ce nu opresc ancheta”, poate fi auzit în înregistrare Pilnacek, un om sociabil căruia îi plăceau bârfele. „Le-am spus întotdeauna: nu pot s-o fac, nu vreau s-o fac, nu vreau s-o fac, nu vreau s-o fac.”
Confruntându-se cu propriile sale probleme juridice și simțindu-se acuzat pe nedrept, el s-a adresat acelorași politicieni pentru ajutor, doar că a fost refuzat, deoarece nu a fost eficient în oprirea celorlalte investigații.
„Când i-am întrebat dacă vor face ceva pentru a mă sprijini, răspunsul a fost: «Nu ai fost niciodată cu adevărat alături de noi»”, spune Pilnacek, care a fost înregistrat fără știrea sa într-un restaurant din Viena cu câteva luni înainte de moartea sa.
Chiar și pentru o societate obișnuită cu scandaluri politice și corupție, episodul a fost unul uluitor. Unii au cerut o reglare de conturi.
Însă aceasta va trebui să mai aștepte. Pentru mulți alegători austrieci, cel mai mare șoc din jurul afacerii a fost reacția ÖVP la aceste dezvăluiri. În loc să dizolve guvernul și să declanșeze noi alegeri, liderii partidului de centru-dreapta au trecut la atac, acuzându-și dușmanii politici de intrigi și de utilizarea „metodelor KGB” pentru a submina partidul.
„Este inacceptabil ca țara noastră să se transforme într-un stat al turnătorilor”, a avertizat secretarul general al ÖVP, Christian Stocker.
A fost, de fapt, o concesie făcută adversarilor săi, în special celor de extremă dreapta. Încercând să-i conducă pe alegătorii săi pe panta conspirației, în loc să se destăinuie, Stocker a recurs la aceleași tactici populiste pe care partidul său le-a respins ani de zile.
Ascensiunea extremei drepte
În timp ce Europa se află în fața celui mai important an electoral din istorie, continentul trebuie să se gândească la motivele care stau la baza ascensiunii extremei drepte și a altor forțe anti-sistem.
Există, bineînțeles, o varietate de factori. În funcție de partid și de țară, aceștia variază de la o creștere bruscă a migrației la resentimente față de modul în care partidele establishmentului au gestionat pandemia, la sprijinul Uniunii Europene pentru Ucraina și la preocupările legate de războiul din Gaza.
Dar mai există un alt factor puternic care este mult mai puțin discutat: un val de scandaluri de corupție care a cuprins establishmentul politic din Europa în ultimii ani, ridicând astfel mingea la fileu partidelor de extremă dreapta care consideră „sistemul” ca fiind iremediabil corupt și conceput pentru a face rău oamenilor „normali”.
În timp ce majoritatea partidelor de extremă dreapta au propriile probleme cu corupția și mita, alegătorii tind să fie mai iertători față de nelegiuirile lor, adesea pentru că aceștia consideră că întreaga clasă politică nu este demnă de încredere și sunt atrași de rețetele adesea radicale (chiar dacă nerealiste) ale partidelor pentru rezolvarea problemelor politice.
Austria – țara de origine a Partidului Libertății (FPÖ), un grup fondat în anii 1950 de un fost general SS – este pe cale să înregistreze cea mai dramatică schimbare spre dreapta radicală. Afacerea Pilnacek este doar ultimul dintr-un șir de scandaluri care au scos la iveală corupția sistemică în cadrul ÖVP, partid aflat la guvernare, ceea ce a încurajat FPÖ, care se bucură de un avans confortabil în sondaje de mai bine de un an.
Având în vedere alegerile pentru Parlamentul European din iunie și un scrutin național așteptat în toamnă, ascensiunea partidului de extremă dreapta ar putea avea un impact substanțial asupra politicii de pe continent. Austria, în virtutea istoriei sale și a poziției sale la răscrucea Europei, a servit adesea drept laborator pentru mișcările politice. Aici, de exemplu, s-au născut atât antisemitismul politic care l-a inspirat pe Adolf Hitler, cât și mișcarea sionistă a lui Theodor Herzl.
Mai recent, a servit drept laborator pentru extrema dreaptă antiimigrație, care, sub conducerea FPÖ, este pe cale să înregistreze una dintre cele mai mari victorii ale sale de până acum.
Liderul partidului, Herbert Kickl – un ideolog extremă dreapta, care a promis să oprească atât aderarea Ucrainei la UE, cât și sancțiunile impuse Rusiei – ar putea sta în curând în Consiliu alături de bestia neagră a UE, Viktor Orban, pe care Kickl l-a descris ca fiind un model de urmat.
La sfârșitul săptămânii trecute, la un miting gălăgios în apropierea orașului Graz din sudul Austriei, Kickl a cerut o „UE a patriei”, angajându-se să „apere interesele Austriei” alături de aliați precum liderul maghiar.
„Termenul tehnic la nivel european este «veto»”, a spus Kickl mulțimii entuziaste, care se adunase la mese lungi de berărie și sorbea din halbele de bere. Kickl a urcat pe scenă în mijlocul unei rafale de artificii, în timp ce pe fundal se auzea tema muzicală a filmului „Hercules”. Pe parcursul discursului său de o oră, membrii publicului, mulți dintre ei purtând lederhosen și alte haine tradiționale alpine, i-au întrerupt remarcile cu scandări puternice de „Herbert, Herbert!”.
„Nu ne pot opri”, a spus Kickl la un moment dat în timpul spectacolului, respingându-l pe Karl Nehammer, actualul cancelar al ÖVP, ca fiind un „om mort ambulant”.
În prezent, ÖVP-ul lui Nehammer se află pe locul trei în sondaje, după FPÖ și social-democrați (SPÖ), iar ratingurile sale personale sunt cele mai scăzute înregistrate vreodată pentru un cancelar, peste 60% dintre respondenții unui sondaj recent declarând că nu au încredere în el.
Campaniile recente ale consilierilor săi de imagine pentru a-i îmbunătăți poziția, cum ar fi una privind virtuțile șnițelului, au eșuat. Reputația sa a fost subminată și mai mult în septembrie, în urma difuzării unei înregistrări video de la o mică adunare de partid din Salzburg, în care el sugera ca oamenii săraci să meargă la McDonald’s dacă vor o masă caldă pentru copiii lor.
Avântul lui Kickl nu face altceva decât să sporească stresul Europei: o victorie mare a FPÖ ar putea alimenta sprijinul pentru sora sa din Germania, Alternativa pentru Germania (AfD), care se află deja pe locul al doilea, cu peste 20 de procente în sondaje.
Corruptus delicti
Corupția și politica au mers dintotdeauna mână-n mână, dar subiectul a căpătat o nouă relevanță, deoarece scandalurile au zguduit multe dintre partidele centriste europene cândva dominante, din Franța, Italia și Grecia, împingându-le pe unele dintre acestea în pragul dispariției.
De exemplu, după ani de investigații și urmăriri penale pentru corupție în care au fost implicați fostul președinte Nicolas Sarkozy și alte figuri importante, partidul de centru-dreapta al Franței, cândva dominant, a terminat cu mai puțin de 5 % din voturi în primul tur al alegerilor prezidențiale din 2022.
În Spania, Partidul Popular (PP), de centru-dreapta, suferă încă de pe urma unui amplu caz de corupție care a dus la condamnarea a 29 de persoane, inclusiv a unor înalți funcționari ai partidului, în 2018.
Problema este și mai gravă în Europa Centrală, unde o cultură a corupției pe scena politică principală din țări precum Republica Cehă a alimentat ascensiunea unor populiști precum Andrej Babiš, care a câștigat puterea pe baza promisiunii de a curăța sistemul în 2017, doar pentru a se confrunta el însuși cu o anchetă privind acuzații de fraudă.
Iar la Bruxelles, cazul Qatargate a zguduit Parlamentul European cu cel mai mare scandal de corupție care a lovit instituțiile europene în ultimele decenii.
Spre deosebire de partidele de extremă dreapta, care adesea își revin după un scandal sub o nouă conducere datorită puterii retoricii lor radicale, partidele mainstream trec mereu printr-o perioadă mai dificilă – în mare parte pentru că adesea nu este clar pe cine anume reprezintă. După cel de-al Doilea Război Mondial, blocurile de centru-dreapta și centru-stânga din Europa au servit clientele distincte: clasa profesională și clasa muncitoare, de obicei cu legături puternice cu alte grupuri de interese, cum ar fi fermierii și bisericile.
În zilele noastre, însă, diferențele dintre blocuri sunt adesea greu de perceput. În condițiile în care preferințele alegătorilor sunt deseori influențate mai mult de personalitate decât de substanță, loialitatea față de partide s-a estompat.
Când vine vorba de corupție, Austria – o țară de aproape 9 milioane de locuitori situată în centrul continentului – face notă distinctă: scandalurile sale sunt, la propriu, material pentru seriale Netflix.
Partidele de centru-dreapta și de centru-stânga ale țării (ÖVP și SPÖ) au dominat politica țării începând cu cel de-al Doilea Război Mondial. Acest succes a creat însă un sistem de clientelism și patronaj, care este în curs de dezintegrare în urma unei serii de anchete și procese în instanță.
În anii 1970, Afacerea Lucona a implicat un plan pus la cale de un proprietar de cafenea cu legături politice, Udo Proksch. Planul său presupunea aruncarea în aer a unei cisterne pe care o cumpărase pentru a încasa asigurarea. Șase persoane au fost ucise în explozia care a avut loc lângă Maldive în 1977, scufundând petrolierul. Investigațiile ulterioare privind legăturile politice ale lui Proksch au dus la demisia a 16 oficiali, inclusiv a președintelui parlamentului austriac, care, conform Constituției, este a doua cea mai înaltă funcție, și a ministrului de interne. Episodul a fost ulterior transformat într-un film.
Așa-numita Afacere Noricum din anii 1980 a implicat vânzarea ilegală a sute de obuziere de către un producător austriac de armament atât Iranului, cât și Irakului, care erau angajate într-un război reciproc la acea vreme. Și acest caz a scos la iveală legăturile strânse dintre politicieni și interesele comerciale ilicite. Curățarea a fost mai simplă, deoarece aceiași politicieni aflați în centrul afacerii fuseseră deja implicați în scandalul Lucona.
Mai recent, anchetatorii au analizat acuzațiile potrivit cărora lobbyiștii Eurofighter au plătit aproximativ 100 de milioane de euro politicienilor austrieci în schimbul comenzii de avioane de luptă în valoare de 2 miliarde de euro în 2003. În 2019, Pilnacek le-a spus colegilor, într-o ședință, că va „închide ochii” dacă aceștia vor închide în liniște ancheta, argumentând că nu se poate câștiga. Acest lucru a declanșat o anchetă împotriva sa pentru presupus abuz în funcție, care a fost ulterior clasată.
După o investigație care a durat mai bine de zece ani, procurorii au depus acuzații în iunie împotriva a doi directori implicați în afacerea Eurofighter, acuzându-i de spălare de bani. Cu toate acestea, șansele de a fi condamnați sunt neclare. În ciuda dovezilor ample că lobbyiștii au plătit mită, singurele condamnări în acest caz până acum au avut loc peste graniță, în Germania.
Răsturnare de situație
Având în vedere că Kickl se concentrează pe corupția de stat, este ironic că scandalul austriac care a întrecut toate scandalurile (care a inspirat atât o miniserie, cât și un documentar separat) nu a implicat unul dintre partidele de centru, ci chiar FPÖ.
Numit după insula spaniolă Ibiza, acesta a fost rezultatul unei acțiuni în 2017 a unui detectiv particular și a însoțitoarei sale, care se dădea drept nepoata unui oligarh rus.
Împreună, l-au ademenit pe Heinz-Christian Strache, pe atunci liderul FPÖ, și pe un asociat al acestuia într-o vilă de pe insulă. Ei dotaseră casa cu camere ascunse. Pe parcursul unei seri lungi, alimentate de o cantitate nesfârșită de țigări și vodcă amestecată cu Red Bull, Strache – care la acea vreme nu era la guvernare – s-a oferit să-și ofere influența în schimbul sprijinului financiar.
În momentul în care înregistrarea întâlnirii a fost difuzat la jumătatea anului 2019, Strache era vicecancelar într-un guvern condus de Kurz de la ÖVP.
Afacerea a declanșat o criză politică fără precedent, provocând o prăbușire a guvernului și noi alegeri care au lăsat FPÖ slăbit și în opoziție.
În retrospectivă, a fost o răsturnare norocoasă de situație pentru partid. În timp ce ÖVP-ul lui Kurz a avut rezultate bune în alegeri, în timp ce FPÖ se scufunda, avalanșa de investigații din jurul Ibiza a sfârșit prin a încolți și centrul-dreapta.
Un set de mesaje text revelatoare descoperite în telefonul unui consilier al lui Kurz a arătat că imaginea de băiat de treabă a cancelarului era doar o ficțiune; în spatele imaginii sale de reformator, Kurz era de fapt un politician viclean de modă veche, dispus să facă tot ce este necesar pentru a-și asigura menținerea la putere.
Confruntat cu anchete penale pentru că ar fi făcut declarații false în parlament și ar fi folosit fonduri de stat pentru a plăti pentru sondaje manipulate, Kurz a fost forțat să demisioneze în octombrie 2021 și este în prezent judecat.
Kickl, între timp, a preluat FPÖ și a folosit timpul petrecut în opoziție pentru a repoziționa partidul atât ca un flagel al corupției pe care o întruchipa cândva, cât și ca un model al ideologiei de extremă dreapta: antiimigranți, anti-sistem, anti-UE și anti-sprijin pentru Ucraina în războiul său împotriva Rusiei.
Răsturnarea de situație a partidului său indică faptul că alegătorii pot fi dispuși să treacă peste corupția anterioară dacă un partid are un mesaj convingător și un lider care îl întruchipează. Deși ratingurile de aprobare ale lui Kickl nu sunt ridicate, oamenii îl iau în serios. Spre deosebire de Strache, un tehnician dentar de formație care și-a cultivat o imagine de playboy, Kickl este o prezență austeră, pasionat de triatlon și de alte sporturi extreme, care mănâncă la micul dejun fulgi de ovăz neîndulciți cu lapte acru.
După ce a studiat filozofie și științe politice (și nu a obținut diplome în niciuna dintre acestea), Kickl a devenit activ în Partidul Libertății în anii 1990, ca asistent al lui Jörg Haider, liderul de atunci al partidului, care a fost pionierul multor strategii de extremă dreapta, inclusiv al accentului pus pe migrație, care au făcut din aceste partide o forță de luat în seamă în întreaga Europă. O personalitate carismatică pentru mulți austrieci, Haider, care a murit într-un accident de mașină în 2008, a condus Partidul Libertății la guvernare în 2000, ca partener secundar al ÖVP, ceea ce a stârnit indignare în întreaga Europă și un boicot diplomatic din partea partenerilor europeni ai Austriei.
În cea mai mare parte a carierei sale politice, Kickl a lucrat în culisele scenei ca consilier și redactor de discursuri. Lui i se atribuie inventarea multora dintre cele mai memorabile – și controversate – sloganuri ale partidului, cum ar fi „Pummerin, nu muezin”. Pummerin este porecla clopotului masiv din vârful Catedralei Sfântul Ștefan din Viena. Acesta a fost turnat inițial din tunuri turcești capturate în timpul asedierii otomane a orașului în secolul al XVII-lea. Unele dintre celelalte replici ale lui Kickl au fost nu doar jignitoare, ci de-a dreptul rasiste. Într-un discurs din 2001 pe care l-a scris pentru Haider, el a inserat următoarea replică: „Nu știu cum cineva numit Ariel poate fi atât de murdar”, o referire antisemită la Ariel Muzikant, liderul de atunci al comunității evreiești din Austria. „Ariel” este, de asemenea, o marcă de detergent.
În ciuda condamnării pe scară largă a retoricii lui Kickl (în timpul unei scurte perioade ca ministru de interne în 2018, când a cerut „concentrarea solicitanților de azil într-un singur loc” și a schimbat numele unei facilități de înregistrare a solicitanților de azil în „centru de deportare”), poziția sa în cadrul partidului nu a făcut decât să se îmbunătățească. În efortul de a atrage un public mai larg, el și-a atenuat, de asemenea, unele dintre accentele sale rasiste. Recent, a început să-și facă campanie electorală sub sloganul „Volkskanzler”, sau cancelarul poporului. Deși poate părea inofensiv, acesta a fost, de asemenea, un apelativ folosit de Hitler.
„Este pe drumul spre succes”, a declarat Anton Pelinka, decanul Facultății de Științe Politice din Austria. „Conținutul a ceea ce spune este la fel de extrem ca întotdeauna, dar modul în care îl prezintă este mai moderat”.
Această abordare mai blândă a ajutat FPÖ să-și dubleze aproape sprijinul de la ultimele alegeri din 2019. De asemenea, partidul a obținut câștiguri puternice într-o serie de alegeri regionale, alăturându-se guvernului cu ÖVP ca partener junior, un proces care a contribuit la normalizarea în continuare a agendei sale politice extreme.
În schimb, ÖVP se află în defensivă. Sprijinul partidului a scăzut la aproximativ 20%, de la un nivel maxim de peste 37% înregistrat în perioada post-Ibiza, iar pierderea sprijinului regional l-a forțat să se coalizeze cu FPÖ.
Afacerea Pilnacek
Drama din jurul lui Kurz nu a ajutat. În prezent consultant în afaceri, fostul cancelar a suferit recent o nouă lovitură după ce asocierea sa cu René Benko, un magnat austriac al imobiliarelor de mare succes, a fost dezvăluită.
Benko, al cărui imperiu a fost forțat să intre în faliment în ultimele săptămâni, în cea mai mare insolvență din istoria Austriei, l-a angajat pe Kurz pentru a atrage investitori din Orientul Mijlociu, acceptând să-i plătească fostului politician milioane de euro în schimb.
Și mai este și rolul lui Kurz în Afacerea Pilnacek. În dimineața în care a fost descoperit cadavrul fostului oficial, Kurz și-a întrerupt mărturia în fața instanței pentru a-și exprima șocul, spunând că a vorbit cu el cu o seară înainte despre cazul său. „Am văzut cum a fost tratat în ultimii ani și am văzut ce efect a avut asta asupra lui”, le-a declarat el jurnaliștilor mai târziu în acea zi.
Kurz nu se referea însă la modul în care propriul său partid l-a tratat pe Pilnacek, ci la urmărirea acestuia de către procurorul anti-corupție. Fără să vrea, cancelarul a declanșat publicarea înregistrării audio condamnabile a lui Pilnacek în restaurant.
Înregistrarea a fost făcută de Christian Mattura, un fost politician, care lua cina cu Pilnacek și a decis să înregistreze în secret conversația atunci când subiectul a ajuns la ÖVP. El a afirmat ulterior că nu a avut nicio intenție de a face publică înregistrarea până când nu a auzit comentariile lui Kurz, pe care le-a considerat ipocrite și o încercare grosolană de a se folosi de sfârșitul tragic al lui Pilnacek pentru a ataca procurorii.
Kurz a refuzat să ofere un comentariu pe marginea acestor acuzații.
Mai dăunător pentru ÖVP este însă rolul președintelui său parlamentar, Wolfgang Sobotka. În înregistrare, Pilnacek l-a acuzat pe Sobotka, fost ministru de interne și om de bază al ÖVP, că l-a presat să pună capăt unei serii de investigații asupra partidului.
„În fiecare conversație, Sobotka spunea: «ai eșuat, nu ai oprit» investigațiile, a declarat Pilnacek în înregistrarea secretă. „Dar nu era posibil și nu am vrut s-o fac. Trăim într-o țară cu legi”.
Sobotka a negat acuzațiile, afirmând că nu a discutat niciodată despre investigații cu Pilnacek, fapt pe care, potrivit acestuia, oficialul l-a confirmat el însuși în mărturia depusă în parlament. Sobotka a declarat că va continua să-și exercite funcția „în conformitate cu legea”.
Kickl n-a ezitat în a profita de scandal, cerând demisia imediată a lui Sobotka și spunându-i direct în parlament: „Nu sunteți președintele nostru”.
„Sunt tentat să spun că, în comparație cu dumneavoastră, Strache era un om de onoare”, a spus Kickl în timpul unei dezbateri, referindu-se la demisia rapidă a predecesorului său după ce videoclipul din Ibiza a devenit public. „Cel puțin, el a știut ce să facă atunci când a fost confruntat cu acuzațiile”.
Sobotka pare hotărât să aștepte ca lucrurile să se liniștească, o tactică care a mai funcționat înainte. În 2020, a ieșit la iveală faptul că Novomatic, un grup austriac de cazinouri aflat în centrul investigațiilor din Ibiza, a donat 8.000 de euro unei orchestre de cameră din orașul natal al lui Sobotka, Waidhofen an der Ybbs. Directorul orchestrei? Wolfgang Sobotka. Acesta contestă orice legătură cu donația.
Afinitatea politicianului pentru muzica clasică l-a inspirat, de asemenea, să închirieze pentru parlament un pian cu coadă Bösendorfer placat cu aur, în valoare de 3.000 de euro pe lună. Biroul său i-a apărat gestul, argumentând că „arta și cultura sunt o prioritate absolută în Austria”. Totuși, publicul nu a fost de acord, iar Sobotka a cedat în cele din urmă presiunilor de a schimba pianul cu un model standard negru.
Repararea prejudiciului politic s-a dovedit mai dificilă. Potrivit unui sondaj recent, aproximativ 80% dintre alegători nu au încredere în el, ceea ce îl plasează pe Sobotka pe ultimul loc în topul politicienilor austrieci.
Până în prezent, Sobotka a refuzat să demisioneze, iar asta îl alimentează în sondaje pe Kickl, care înțelege că – având în vedere avansul său în sondaje – trebuie doar să aștepte. „Nebunia se va sfârși în curând”, le-a promis el prozeliților săi la Graz. „Salvarea este la îndemâna noastră”.
The post Politico: Capcana corupției. Cum s-a ajuns la renașterea extremei drepte appeared first on tvrinfo.ro.
