Caută
Close this search box.

Simona Halep, prima declarație după trei zile de audieri la TAS

Simona Halep a fost audiată timp de trei zile de către cei de la TAS, iar la ieșirea de la audieri, fosta lidera mondială a arătat încredere și speranță în ceea ce privește dovedirea nevinovăției sale.

„Nu pot să vă spun nimic de la audieri, dar vă pot spune că această audiere mi-a dat șansa să-mi prezint apărarea, încrederea mea e intactă, se va demonstra că nu am avut niciodată intenția de a mă dopa.

Am încredere că adevărul va ieși la suprafață. De abia aștept să revin pe teren și de abia aștept să încerc să fac tot ce pot acolo. O să vorbim când o să am posibilitatea. Vă mulțumesc că ați stat aici atâtea zile, în frig și ploaie. Vom vorbi. Nu știu când va veni verdictul.” – a declarat aceasta la ieșirea de la TAS, potrivit Antena 3 CNN.

Simona Halep, cazul de dopaj

Simona Halep a fost suspendată provizoriu pentru dopaj pe 21 octombrie 2022.

Cazul Simonei a fost judecat de către Sport Resolutions, tribunal independent din Londra care gestionează dosarele de dopaj din sportul alb.

Halep a fost suspendată 4 ani pentru două încălcări separate ale Programului Antidoping din Tenis (TADP): prezenţa şi uzul substanţei roxadustat în mostra de urină colectată în urma unui test antidoping efectuat la US Open 2022 și neregularităţile din paşaportul său biologic.

Simona și-a epuizat zilele acestea singura cale de atac: Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.

Halep a fost audiată la TAS în perioada 7-9 februarie 2024.

Curtea elvețiană a precizat că fosta lideră WTA a cerut ca decizia Agenției Internaționale pentru Integritatea Tenisului (ITIA) să fie anulată şi sancţiunea sa „să fie redusă”.

Dacă suspendarea de 4 ani va fi menținută, atunci fosta lideră WTA ar putea reveni teoretic pe terenul de tenis pe 6 octombrie 2026. La acel moment, Halep ar urma să aibă 35 de ani.

Foto: Simona Halep, la TASFoto: Laurent Gillieron / AP / Profimedia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri