Caută
Close this search box.

Simona Halep va fi audiată de TAS, de miercuri până vineri. Decizia va fi finală și inatacabilă

halep

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, fost lider 1 mondial şi câştigătoare a două turnee de Mare Şlem, va fi audiată de Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), de miercuri până vineri, ea contestând suspendarea sa de patru ani pentru dopaj, a indicat TAS, citat de AFP.

Audierea Simonei Halep se va desfăşura cu uşile închise.

Pe 12 decembrie, Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a anunţat pe site-ul său oficial că o va audia pe Simona Halep în perioada 7-9 februarie în procesul acesteia împotriva Agenţiei Internaţionale pentru Integritatea Tenisului.

Potrivit tribunalului de la Lausanne, Halep cere ca decizia ITIA să fie anulată şi sancţiunea sa ”să fie redusă”.

Câştigătoare la Roland Garros în 2018 şi la Wimbledon 2019, Simona Halep „va fi prezentă” la audierea de la Lausanne, unde părţile, martorii şi experţii vor fi audiaţi fie personal, fie prin videoconferinţă, a anunţat, marţi, TAS, într-un comunicat.

„Întrucât niciuna dintre părţi nu a solicitat o audiere publică”, procedura se va desfăşura cu uşile închise, începând de miercuri, de la 10:30 (ora României), până vineri, aproximativ la 16:30 (ora României), fără ca Simona Halep să comunice din partea ei, înaintea unei sentinţe care va fi pronunţată la o dată încă necunoscută, precizează TAS.

„Decizia panelului TAS va fi una finală şi inatacabilă, cu excepţia dreptului părţilor de a face un apel la Tribunalul federal elveţian, în teren de 30 de zile”, a indicat în decembrie TAS.

Simona Halep a fost suspendată pe o perioadă de patru ani pentru dopaj, a anunţat, pe 12 septembrie 2023, Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA).

ITIA a precizat că un tribunal independent a suspendat fostul lider mondial pentru două încălcări separate ale Programului Antidoping din Tenis (TADP).

Prima încălcare a regulamentului în cazul Simonei Halep (32 ani), dublă campioană de Mare Şlem (Roland Garros 2018, Wimbledon 2019), este legată de identificarea substanţei interzise roxadustat la US Open în 2022, în urma unui test antidoping în timpul competiţiei, iar a doua este legată de neregularităţile din paşaportul său biologic (ABP).

Tribunalul independent tribunal, stabilit de Sport Resolutions, s-a reunit pe 28 şi 29 iunie, la Londra şi a audiat experţi ştiinţifici care au depus mărturie în favoarea româncei, care a vorbit şi ea în faţa tribunalului, se arată în comunicatul ITIA.

Pe 11 septembrie 2023, tribunalul a confirmat că a decis că jucătoarea a comis ”violări intenţionate” ale Regulamentului Antidoping potrivit articolului 2 din TADP: prezenţa şi uzul substanţei roxadustat în mostra de urină colectată de la Simona Halep pe 29 august 2022, la US Open; folosirea unei substanţe sau metode interzise în 2022, pe baza a 51 de analize ale sângelui furnizare de jucătoare ca parte a programului ABP.

Tribunalul a acceptat argumentul Simonei Halep că a luat suplimente alimentare contaminate, dar a determinat că volumul ingerat de jucătoare nu putea da ca rezultat concentraţia de roxadustat identificată în mostra pozitivă.

Şi acuzaţia legată de paşaportul biologic a fost menţinută, tribunalul susţinând că nu există motive pentru a pune la îndoială ”puternica opinie” unanimă a celor trei experţi independenţi (APMU) care au considerat că „probabil dopajul” este explicaţia pentru neregularităţile din paşaportul biologic al sportivei.

Halep fusese suspendată provizoriu în octombrie 2022, iar perioada sa de ineligibilitate este luată în considerare din 7 octombrie 2022 până pe 6 octombrie 2026.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri