Nu am intenția să-i combat pe cei care susțin teoria cu privire la cifra diavolului sau să prezint o altă versiune a ei. Cu toate că am studiat mai multe materiale legate de acest subiect abordarea de azi are cu totul altă semnificație și pornește de la unele evenimente trăite de generațiile actuale, întâmplări tragice care au marcat profund omenirea și care au impus unele măsuri drastice referitoare la combaterea celui mai înspăimântător fenomen al planetei: terorismul.
Ziua de 11 martie a fost declarată de Parlamentul European „Ziua Europeană a Victimelor Terorismului” și ea a venit ca urmare a unor atacuri feroce comise de grupări criminale asupra populației civile nevinovate, cu intenția de a crea un efect psihologic de teamă și intimidare, de panică și amenințare necontenită dacă nu le sunt satisfăcute pretențiile. O formă de protest și de luptă bazată pe acte de violență căreia îi cad victime, adeseori, persoane neimplicate politic, civili fără nicio legătură cu obiectivele și solicitările teroriștilor, care, din nefericire pentru ei, se află într-un moment și într-un loc nefast. Așa s-a întâmplat și în dimineața zilei de 11 martie 2004, la Madrid.
Mai erau trei zile până la alegerile generale din Spania. Cu toate acestea, febra scrutinului nu indica o stare de neliniște și învrăjbire. Dimpotrivă. Era o dimineață obișnuită, în care străzile și stațiile mijloacelor de transport din capitala țării clocoteau de lumea grăbită să ajungă la locul de muncă. Printre ei, foarte mulți navetiști veniți la slujbă din zonele limitrofe ale Madridului.
În jurul orei locale 07.39, în stația Atocha din centrul Madridului, se aude o explozie puternică. Un tren care venea de la Guadalajara este aruncat în aer de suflul unei bombe. La doar câteva secunde alte detonări se produc în trenul care se apropia de gară din direcția Alcalá de Henares. În mod succesiv au loc explozii și în stația Santa Eugenia din cartierul mărginaș Villa de Vallecas într-un tren plin de navetiști.
Cu puțin timp peste ora 08.00 scenariul se repetă. De data aceasta în zona de sud-est a Madridului, în stația Pozo del Tio Raimundo. Două bombe explodează într-un tren care – întocmai ca și cele precedente – venea tot din zona Alcala de Henares. Au fost zece detonări în cele patru garnituri de tren. În starea de alertă declanșată după producerea exploziilor artificierii organelor de poliție descoperă alte trei mecanisme pregătite pentru a fi detonate, dar care, din fericire, sunt dezamorsate la timp.
Întregul Regat al Spaniei intră într-o stare de șoc. Televiziunile încep să transmită imagini din locurile unde s-au produs exploziile. Imaginile sunt apocaliptice. Panica pune stăpânire pe apropiații celor care obișnuiau să treacă prin zonele respective sau să folosească trenul ca mijloc de transport. Este o agitație de nedescris. Informațiile sunt sărace și nimeni nu înțelege care este legătura între garniturile de tren și posibilele revendicări ale teroriștilor, pentru că, din amploarea și consecințele evenimentelor, au realizat cu toții că este vorba de un atac terorist.
Încep să apară primele estimări. Cifrele se modifică pe măsură ce echipele de intervenție sosite la fața locului descoperă noi și noi victime. Imediat după producerea carnagiului autoritățile au declanșat operațiunea de identificare a autorilor. Primele suspiciuni au fost legate de organizația teroristă separatistă bască ETA, deoarece aceasta a organizat și pus în aplicare mai multe atentate pe teritoriul țării în decursul timpului. În lupta cu această grupare teroristă autoritățile statului au dejucat o serie de atacuri criminale și au confiscat – chiar cu două săptămâni înainte – 500 kg de explozibil. Cercetările ulterioare au demonstrat că tipul de explozibil găsit de Garda Civilă era diferit de cel folosit în sângeroasele atentate din 11 martie, motiv pentru care atenția organelor judiciare s-a îndreptat spre alte formațiuni criminale. În altă ordine de idei, gruparea ETA obișnuia să-și anunțe comiterea atentatelor, iar modul de săvârșire a acestora era diferit de cel comis în stațiile de tren din Madrid. Prin urmare, în vizorul anchetatorilor au intrat alte organizații teroriste.
Într-o furgonetă din Alcalá de Henares – de unde au venit trei din cele patru trenuri ale morții – s-a găsit o casetă audio în limba arabă cu versete din Coran. Ulterior, la redacția ziarului „Al Quds Al Arabi” din Londra a ajuns o scrisoare, prin care Brigăzile lui Abu Hafs Al Masri revendicau atacul criminal. Cele două probe i-au determinat pe procurori să ia în calcul și pista arabă, dat fiind faptul că Spania s-a aliat celorlalte state ale lumii în lupta împotriva terorismului islamic. Chiar de a doua zi ministrul de interne spaniol a dat publicității o serie de informații cu privire la tipul de explozibil folosit de atentatori și la suspiciunea implicării în executarea atentatelor a unor islamiști fideli grupării teroriste Al-Qaida.
La două zile de la tragicul eveniment au fost arestați cinci suspecți. Trei erau de origine marocană – Jamal Zougan, Mohamed Bekkail, Mohamed Cahoui – și doi indieni, Vinay Kohly și Sureh Komar. Reținerea acestora s-a fundamentat pe informațiile găsite în telefoanele lor cu ajutorul cărora teroriști au detonat bombele.
În perioada următoare s-au făcut noi arestări, numărul celor reținuți și suspectați de implicare în atentate ajungând la 66. Dintre aceștia, 29 au ajuns în boxa acuzaților, însă mai merită menționat faptul că, în ziua de 3 aprilie 2004, în Leganés – o suburbie a capitalei spaniole – forțele de poliție au încercat să aresteze 7 suspecți, dar aceștia, dându-și seama că sunt încercuiți și că nu au nicio șansă de scăpare, s-au detonat folosind același tip de explozibil.
Procesul s-a desfășurat în perioada februarie-octombrie 2007, iar la finalul acestuia hotărârea completului de judecată a cuprins următoarele pedepse: 18 condamnări la închisoare pe viață, 3 condamnări la 40 de ani de detenție și 8 achitări.
Bilanțul final al masacrului din Madrid a însumat 191 de persoane decedate și 1858 rănite. După unele surse numărul celor care au pierit depășește cifra de 200, dat fiind faptul că, dintre cei răniți, o parte au decedat în lunile ulterioare. Printre victime s-au aflat și 16 cetățeni români.
Trebuie să admitem faptul că în fața unor asemenea cruzimi orice pedeapsă este prea mică. Această formă de manifestare publică bazată pe violență nu poate fi acceptată de vreo națiune. Nu există nicio justificare pentru răul făcut unor persoane nevinovate și neimplicate în actul de guvernare a unui stat, indiferent de motivele invocate de teroriști, nici măcar cele cu substrat religios sau naționalist. Nicio rațiune nu poate scuza uciderea unor persoane. Folosirea violenței ca mod de impunere a unor revendicări este de neacceptat.
Terorismul a devenit în zilele noastre o problemă extrem de gravă și un pericol real pentru populația civilă din întreaga lume. El se manifestă cu brutalitate în societățile democratice și aproape deloc în statele totalitare, pentru că, în esență, terorismul reprezintă un atac îndreptat împotriva valorilor libertății.
În contextul globalizării orice țară din Uniunea Europeană este expusă acestui flagel, iar printre victime se pot regăsi cetățeni aparținând mai multor națiuni. Cu toate măsurile comune întreprinse de statele democratice adepții acestei forme de luptă necruțătoare continuă să-și pună în aplicare planurile diabolice cu consecințe dramatice pentru oamenii de rând. O dovadă malefică a faptului că spiritul răului își găsește cu multă ușurință adăpost în mințile și sufletele unor indivizi lipsiți de scrupule.
Dincolo de interpretarea biblică a numărului diabolic locuitorii acestei planete, care au fost martorii celor mai înspăimântătoare atacuri teroriste în S.U.A. și în Europa, nu pot să nu sesizeze coincidența lor prin prisma unei cifre. Și pe continentul nostru și dincolo de ocean demonul a ales să-și facă simțită prezența, prin susținătorii lui, într-o zi de 11…
