Caută
Close this search box.

Kim Jong Un supervizează tiruri de artilerie în timp ce Antony Blinken se află în vizită în Coreea de Sud

Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, a supervizat o serie de exerciţii de tir ale unor unităţi de artilerie în vestul ţării, a anunţat marţi agenţia guvernamentală de presă KCNA, relatează AFP.

Acest anunţ intervine într-un context de tensiuni cu Seulul şi Washingtonul. Secretarul de stat american, Antony Blinken, se află în vizită în Coreea de Sud, iar cele două ţări tocmai au încheiat unul dintre principalele exerciţii militare comune.

Coreea de Nord a lansat luni mai multe rachete balistice, care au parcurs aproximativ 300 de kilometri înainte de a se prăbuşi în Marea de Est, cunoscută şi sub numele de Marea Japoniei.

Exerciţiile de artilerie, anunţate marţi, includ „lansatoare de rachete multiple de mari dimensiuni”, potrivit KCNA.

Când a fost dat ordinul, soldaţii „au tras simultan cu tunul de anihilare”, a precizat agenţia.

„Obuze masive de lansatoare de rachete multiple super-mari, trase din tunurile ascuţite ca lava, au zburat către ţintă cu flacăra anihilării inamicului”, a subliniat agenţia.

Exerciţiile au inclus, de asemenea, simularea unei „explozii aeriene a unui obuz” de la un lansator de rachete multiplu foarte mare, a adăugat acesta.

CITEȘTE ȘI: Liderul nord-coreean Kim Jong Un şi-ar fi ales fiica drept succesoare, afirmă Seulul

Blinken a sosit duminică în Coreea de Sud pentru a participa la cel de-al treilea „Summit pentru Democraţie”, o iniţiativă a preşedintelui Statelor Unite, Joe Biden, şi pe care Seulul îl găzduieşte de luni până miercuri. Sunt prezenţi responsabili guvernamentali, ONG-uri şi membri ai societăţii civile.

Secretarul de stat american s-a întâlnit şi cu omologul său sud-coreean, Cho Tae-yul, şi a discutat despre consolidarea alianţei dintre Washington şi Seul, în cadrul unei politici de „descurajare extinsă” în faţa Nordului.

Joi, Seulul şi Washingtonul şi-au încheiat exerciţiile anuale la scară largă „Freedom Shield” care un inclus interceptarea de rachete şi atacuri aeriene. Numărul trupelor participante a fost dublat faţă de 2023.

Phenianul a avertizat la începutul lui martie că Statele Unite şi Coreea de Sud vor plăti un „preţ mare” pentru aceste manevre, înainte de a anunţa că liderul Kim a supervizat un exerciţiu de artilerie pe scară largă, incluzând, potrivit acestuia, unităţi frontaliere „care au pus capitala inamicului la îndemâna lor”. Preluare: Agerpres

The post Kim Jong Un supervizează tiruri de artilerie în timp ce Antony Blinken se află în vizită în Coreea de Sud appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri