Caută
Close this search box.

MAE nu va recunoaşte alegerile din părţile Ucrainei ocupate de Rusia

MAE nu va recunoaşte alegerile din părţile Ucrainei ocupate de Rusia

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că nu va recunoaşte legitimitatea alegerilor prezidenţiale ruse din regiunile pe care le consideră părţi integrante ale Ucrainei.

De asemenea, MAE descurajează puternic participarea cetăţenilor români sau a persoanelor juridice române la monitorizarea alegerilor din Federaţia Rusă şi reaminteşte că prezenţa cetăţenilor români în teritoriile aparţinând Ucrainei aflate sub ocupaţia Federaţiei Ruse, inclusiv pentru monitorizare electorală, ”comportă consecinţe de natură penală şi administrativă în conformitate cu legea ucraineană”.

”În perioada 15-17 martie 2024 au loc alegeri prezidenţiale în Federaţia Rusă. Autorităţile ruse au anunţat organizarea scrutinului şi în teritoriile ucrainene anexate ilegal ori ocupate temporar de Federaţia Rusă începând cu anul 2014.

Ministerul Afacerilor Externe nu recunoaşte şi nu va recunoaşte legitimitatea alegerilor menţionate desfăşurate în regiunile Doneţk, Luhansk, Zaporojia, Herson, Republica Autonomă Crimeea şi oraşul Sevastopol, care sunt părţi integrante ale Ucrainei.

De asemenea, MAE reconfirmă sprijinul ferm pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, în frontierele sale recunoscute internaţional”, a transmis vineri MAE.

Instituţia precizează că atorităţile ruse au decis să nu invite observatori ODHIR/OSCE la scrutinul prezidenţial din martie 2024, în contradicţie cu obligaţiile internaţionale asumate.

În acelaşi timp, este posibil ca autorităţile ruse să adreseze invitaţii de observare şi monitorizare electorală unor persoane fizice sau juridice străine.

”În condiţiile date, MAE descurajează puternic participarea cetăţenilor români sau a persoanelor juridice române la monitorizarea alegerilor din Federaţia Rusă”, subliniază ministerul, conform News.ro.

MAE reaminteşte că prezenţa cetăţenilor români în teritoriile aparţinând Ucrainei aflate sub ocupaţia Federaţiei Ruse, inclusiv pentru scopul observării şi monitorizării electorale amintite, comportă consecinţe de natură penală şi administrativă în conformitate cu legea ucraineană.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri