Caută
Close this search box.

Ministrul francez al Economei: Europa să se trezească în faţa concurenţei Chinei şi SUA

Ministrul francez al Economei: Europa să se trezească în faţa concurenţei Chinei şi SUA

Ministrul francez al Economiei şi Finanţelor, Bruno Le Maire, în vizită la Berlin, a îndemnat Europa să se trezească în faţa concurenţei industriale a Chinei şi SUA şi a chemat Germania la o cooperare mai strânsă.

„Dacă nu reacţionăm, suntem morţi (…) Să ne trezim!”, a declarat Bruno Le Maire în faţa unei audienţe de directori de companii germane, la o zi după o întrevedere cu omologul său german Christian Lindner.

Temerile privind o depăşire industrială a Europei sporesc de mai multe luni în faţa concurenţei Chinei şi SUA, unde costurile de producţie sunt mai puţin ridicate şi subvenţiile mai mari.

„Să răspundem provocării şi să punem banii necesari pentru a ajunge din nou la nivelul continentului chinez şi al continentului american”, a afirmat ministrul francez, exprimând îngrijorări în legătură cu o „degradare economică a Europei”.

În acest context, Bruno Le Maire a îndemnat Germania să accepte mai multă „cooperare” în „inovaţie”, în special în tranziţia verde a industriei europene care necesită miliarde de euro investiţii.

„Cum se face că Europa nu are aceleaşi iniţiative pentru a finanţa inovaţia precum cele luate pentru a face faţă crizei COVID?”, a întrebat ministrul francez, cu referire la împrumutul comun istoric decis la acea dată de cele 27 de state membre. Germania s-a raliat acelei iniţiative, însă nu doreşte să repete experienţa.

Bruno Le Maire a criticat de asemenea poziţia Berlinului în favoarea unei concurenţe între companiile europene pentru a elabora viitoarea generaţie de lansatoare spaţiale europene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri