Caută
Close this search box.

Nivelul deficitului este fără precedent. Cheltuielile au scăpat de sub control

Datele preliminare despre deficitul țării noastre nu arată deloc bine. Guvernul ar fi încheiat primele două luni ale anului cu un deficit bugetar care a ajuns 1,67% din PIB, adică 29 de miliarde de lei, arată datele centralizate de economica. net

Această cifră este deja considerabilă, având în vedere că doar în luna februarie deficitul a fost de aproximativ 21 de miliarde de lei, potrivit unor surse citate de Profit.ro. Principalii factori care au contribuit la această situație au fost cheltuielile ridicate pentru înarmare și alocările substanțiale pentru reducerea datoriilor din domeniul sănătății.

Aceste date sunt preliminare, iar cifrele finale și oficiale urmează să fie anunțate după data de 25 martie.

Nivelul deficitului este fără precedent, atât în ceea ce privește procentajul din PIB, cât și suma absolută. În plus față de cheltuielile semnificative pentru apărare și sănătate, o contribuție importantă la deficitul din februarie a fost faptul că această lună este, istoric, cea mai slabă în ceea ce privește încasările la ANAF, cu un program redus cu aproximativ 7 miliarde de lei față de luna ianuarie, conform Profit.ro.

În primele două luni ale anului 2023, deficitul a fost de 17 miliarde de lei, echivalentul a 1,07% din PIB. Un deficit lunar mai ridicat decât cel înregistrat în februarie 2024 a fost observat în decembrie 2022. Mai trebuie punctat ceva. Plățile semnificative efectuate la începutul acestui an sunt legate, spun jurnaliștii de la economica.net și de plățile amânate de la finalul anului trecut, când Guvernul a încercat să controleze deficitul bugetar.

Acestea includ plăți pentru înzestrarea armatei și, probabil, pentru sectorul sănătății. Un lucru este însă cert. Nu este deloc bine și vedem că vin noi creșteri de salarii. De unde vin banii? E întrebarea de milioane de puncte, pentru că dacă tot ne împrumutam să acoperim deficitul nu va fi bine.

The post Nivelul deficitului este fără precedent. Cheltuielile au scăpat de sub control appeared first on tvrinfo.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri