Caută
Close this search box.

Start pregătirilor pentru sezonul estival. Primul examen, minivacanța de 1 Mai

Start pregătirilor pentru sezonul estival

Pe litoral au început pregătirile pentru sezonul estival. Se nivelează nisipul, se curaţă gunoaiele şi se strâng gardurile de protecţie.

Suprafeţele de plajă rămase nedistribuite anul trecut au fost scoase la licitaţie. Şi hotelierii se străduiesc să amenajeze zonele verzi din jurul unităţilor de cazare, că să fie cât mai atractive pentru turişti.

Angajații de la Apele Române sunt obligați să ecologizeze plajele, ceea ce înseamnă, în primul rând, să spargă și să mărunțeasca scoicile. Tot ei strâng deșeurile, demontează gardurile de protecție amplasate în timpul iernii și nivelează nisipul, conform TVRInfo.

Hristu Uzun, director Apele Române: Avem o parte puțin mai delicată în zona Olimp-Jupiter-Neptun, unde am lucrat la digurile de execuție pentru viitoarea nisipare, în care avem ceva lucrări de făcut, dar în jur de 20 aprilie vom fi gata și cu zona aceea de pregătire. La 1 mai vom fi gata cu toate stațiunile litoralului românesc.

Cristian Bărhălescu, agent de turism: Atracția principala este plaja. Nisipul pe care calcă și calitatea serviciilor de pe plajă sunt principalul factor care-i atrage pe români la mare.

Oficial, sezonul pe litoral începe chiar înainte de Paște, pe 1 mai, când mulți turiști se vor bucura de minivacanță. Până atunci, toate plajele trebuie să fie pregătite și amenajate cu șezlonguri și beach-baruri.

Răzvan Chițan, administrator plajă: Am adus sezlongurile din depozit în apropierea plajei. De la 1 aprilie, când le vom prelua. După aceea o să începem să le amenajăm. Undeva la 15-20 aprilie vom fi gata, vom aștepta turiștii.

Și hotelierii vin cu îmbunătățiri pentru zonele din apropierea locurilor de cazare.

Lahme Bolat, manager hotel Mamaia: Anul acesta încercăm să plantăm mai mulți arbuști, să facem așa o oază de verdeață, undeva în jur de 300 și ceva de pomișori; Leandru, tamarix, salcie, palmier.

Urmează să fie atribuite și zonele de plajă rămase de anul trecut ale nimănui. În prima etapă de licitații au intrat peste 40 de sectoare, cele mai multe în Mamaia.

Perioada de închiriere a plajelor de pe litoral ar putea fi extinsă de la doi ani, cât este în prezent, la zece ani, conform unui proiect de hotărâre lansat în consultare publică de Ministerul Mediului.

Prin această modificare se dorește că operatorii de plajă să ofere servicii de mai bună calitate, la preţuri mai accesibile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri