Caută
Close this search box.

Două festivaluri de muzică pe litoral, înainte de minivacanță. Scafandrii militari se pregătesc pentru sezonul estival

Startul evenimentelor de pe litoral va fi dat, anul acesta, în Costinești. Două festivaluri de muzică vor avea loc peste doar câteva zile. Din acest sfârșit de săptămână sunt așteptați mii de turiști pe litoral și mulți proprietari de terase vor să le deschidă. Mai au însă multe de pus la punct.

În Costinești se lucrează de zor. Se asfaltează, se vopsește și se montează scene. Mai sunt două zile până când începe distracția.

Seria petrecerilor de pe litoral va fi deschisă în Costinești, două festivaluri au loc înainte de 1 mai și pe scenă urcă zeci de artiști.

Radu Boldea, organizator: Veți vedea singurul festival rock de pe litoral din perioada de dinainte de 1 mai, între 26 și 28 aprilie.

Deși vremea nu-i încurajează prea mult deocamdată, mai mulți operatori își vor deschide terasele mai devreme.

Georgeta Crăici: (n.r., întrebare: Ați mai deschis vreodată atât de devreme?) Nu, dar de 1 mai da, din 2019. Noi ne așteptăm la câteva mii de turiști, vremea se anunță frumoasă, cu soare.

De 1 mai, stațiunile în care s-au făcut cele mai multe rezervări sunt Mamaia și Vama Veche. Sunt programate concerte în cluburi exclusiviste, un festival de muzică electronică și evenimente gastronomice. În Vama Veche, petrecerile se vor ține pe plajă și la terase.

Cristian Bărhălescu, vicepreședinte ANAT Sud-Est: Evenimentele sunt cele care atrag în principal în această perioadă, nu vorbim de plajă sau baie în mare, iar aceste evenimente au făcut din Costineşti o vedetă. Iar evenimentele din Vama Veche ori Mamaia vor atrage în continuare turişti.

Și scafandrii militari se pregătesc pentru un nou sezon.

Ei se antrenează pentru posibile misiuni de căutare și salvare la care vor fi solicitați.

Colonel Marian Ciulei, șeful Centrului de Antrenament al Scafandrilor de Intervenție ISU Dobrogea: Efectuăm antrenamente pentru perfecționarea deprinderilor în activitatea de scufundare, toate metodele de căutare. Când avem marea agitată, apar cele mai mari pericole, atunci curenții sunt foarte puternici, în zona digurilor.

În minivacanța de 1 Mai și Paște, pe litoral sunt așteptați peste 80.000 de turiști.

The post Două festivaluri de muzică pe litoral, înainte de minivacanță. Scafandrii militari se pregătesc pentru sezonul estival appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri