Caută
Close this search box.

„M-am speriat. Prima dată când am ieşit afară, cerul s-a întunecat, a început să bată vântul din ce în ce mai tare”, mărturia unuia dintre tinerii blocaţi în Dubai

Copiii și însoțitorii ansamblului folcloric Florile Visei din județul Sibiu, blocați de inundaţii în Emirate, reveni astăzi în țară alături de premierul Marcel Ciolacu. „M-am speriat. Prima dată când am ieşit afară, cerul s-a întunecat, a început să bată vântul din ce în ce mai tare, au început să apară tunete, fulgere şi-a început o ploaie puternică” a declarat unul dintre tineri.

Cei 20 de tineri, membri ai Ansablului Folcloric „Florile Visei” din Șeica Mare și cei doi instructori ai lor au fost blocaţi în Dubai, după ce inundațiile violente au anulat zborul cu care trebuiau să se întoarcă în țară. Ansamblul participa la un festival de muzică și dansuri tradiționale organizat în Emirate.

CITEŞTE ŞI Ciolacu: În fiecare zi, în Dubai sunt 100.000 de români în vacanţă. Dimensiunea reprezentanţelor diplomatice trebuie modificată

„M-am speriat. Prima dată când am ieşit afară, cerul s-a întunecat, a început să bată vântul din ce în ce mai tare, au început să apară tunete, fulgere şi-a început o ploaie puternică. La scurt timp am văzut străzi inundate. A fost urât” a declarat unul dintre tineri.

Cu încredere în instructori, a reuşit să depăşească gândul că ar putea rămâne blocaţi mai mult timp în Emirate.

CITEŞTE ŞI Ministrul de Externe, Luminița Odobescu: 20 de copii şi doi profesori însoţitori, blocați în Dubai, se vor întoarce cu premierul Marcel Ciolacu

Tânărul a mărturisit că la început nu şi-a anunţat părinţii pentru că nu a dorit să îi sperie „I-am lăsat pe instructori să anunţe” a spus el.

Despre experienţa din Emirate a vorbit şi instructorul ansamblului folcloric, coregraful Florin Dragotă.

 “Oamenii au fost foarte receptivi (…) Am ţinut legătura permanent cu părinţii, pentru că avem şi minori printre noi”

The post „M-am speriat. Prima dată când am ieşit afară, cerul s-a întunecat, a început să bată vântul din ce în ce mai tare”, mărturia unuia dintre tinerii blocaţi în Dubai appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri