Caută
Close this search box.

Socrii lui Cătălin Cherecheș, condamnați la închisoare cu suspendare pentru dare de mită

Socrii lui Cătălin Cherecheș au fost condamnați joi la închisoare cu suspendare în dosarul în care erau judecați pentru dare de mită. Sentința pronunțată de Tribunalul Mureș nu este definitivă și poate fi atacată în apel.

Soacra lui Cătălin Cherecheș,  Claudia Gliga, a fost condamnată la trei ani de închisoare, cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, faptă prevăzută de art. 290 alin. (1) Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000. De asemenea, magistrații au dispus ca pedeapsă complementară interzicerea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 3 ani.

Gliga Dorin-Petru a fost condamnat la 2 ani şi 6 luni închisoare pentru complicitate la dare de mită, faptă prevăzută de art. 48 alin. (1) Cod penal raportat la art. 290 alin. (1) Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Magistrații au interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 2 ani.

Ambele pedepse sunt cu suspendare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri