Martianul imaginar care contemplă, într-o ochire cuprinzătoare, lumea noastră de azi, rămâne descumpănit. Este tot mai interdependentă, se globalizează implacabil, unii vor să o mondializeze ori să o structureze mono-, bi- sau multipolar, dar oricum, de când e lumea lume, niciodată n-a putut fi cuprinsă, ca acum, într-o viziune atât de clară ca ansamblu. Este imaginea unei realități globale, vizibila dintr-o privire, dar nu și unitară, nu și organic coerentă. Pare – și în multe privințe este – incoerentă, fragmentată, dezorientată, ba chiar haotică.
În ultimele câteva secole, mai precis de la Congresul de la Viena din 1815, începuse să devină mai consistent structurată. După războaiele napoleoniene, când lumea însemna de fapt Europa, se instaurase o ordine menținută de echilibrul convenit în mod explicit de marile puteri ale continentului. America era încă departe și dezinteresată, China își vedea de ale ei, chiar dacă marile puteri europene ale momentului începuseră să se infiltreze în Imperiul Celest. Au urmat cele două ravasiri globale, prin războaiele mondiale ale secolului XX, care au structurat totuși, în felul lor, globul, chiar dacă cu un dezastruos semn minus, apoi ordinea din timpul războiului rece, care, observă politologul american Richard Haas, funcționa de fapt cu “două ordini”: una bipolară, sovieto-americană, așezată pe echilibrul terorii nucleare a distrugerii reciproc asigurate între cele două superputeri ale momentului și o ordine liberală, cu SUA hegemon. Dar astăzi?
Căci, între timp, au apărut noi actori globali: China, puteri mijlocii emergente (inclusiv nuclear), terorismul, multinaționalele, cartelul drogurilor. Planeta devenea mai fărămițată, dezordonată, labilă, cu puncte cardinale geopolitice aleatorii. Vestul capitalist și Estul comunist, Nordul puternic industrializat și Sudul subdezvoltat, cu frontiere vagi, mereu disputate și schimbătoare, cu zone de influență tot mai captive unei geometrii variabile imprevizibile, cu “sponsori” ai ordinei globale disputandu-și preeminența, cu o Americă parcă mai dezinteresată de mersul lumii și dirijând-o tot mai mult doar“din fundal”, cu o China care câștigă pondere dar nu-și anunță totuși în mod răspicat intenții de influență globală, cu o Rusie care revine pentru a-și recupera din supremația pierdută prin dezmembrarea URSS. Cum va evolua lumea de azi și de mâine? Într-o nouă ordine, pentru care se imaginează mai multe variante sau într-o dezordine, fie ea și instrumentalizata și întreținută după planuri minutuos elaborate?
O soluție de avarie elaborată de unii politologi (și oameni de stat) americani ar fi gestionarea de către Statele Unite a actualei stări de haos generalizat, până la identificarea și aplicarea unei noi formule planetare . Este oare o formulă convenabilă tuturor (sau măcar protagoniștilor momentului)) sau o formulă măcar posibilă ori sustenabilă?
Toată lumea este de acord că revenirea la vechea ordine nu mai este posibilă. Și fiecare dintre aspiranții mondiali la rolul de vioara intai se pregătește și se capaciteaza pentru noul lor rol în deceniile imediat următoare. Statele Unite, sub președinția Trump, se consacră intaririi puterii sale politico-militare și economice, dar și reabilitării și refacerii imaginii și reputației sale de actor benign al vieții internaționale. Rusia – susțin politologi de la Moscova –schițează, între alte alternative, un tandem ruso-chinez ca o contrapondere la polul mondial de putere american (sau occidental). China stă, ca de obicei, în expectativă prudentă și urmărește cu atenție competitia ruso-americană (purtată mai ales în plan politico-diplomatic, militar și informațional).
Liniile de forță ale noii confruntări – să sperăm pașnice – între mai marii lumii de azi abia încep să se schițeze, în diferite formule posibile. Principalii jucători globali își fac propriile planuri pentru repoziționarea punctelor cardinale ale geopoliticii globale a viitorului. Lumea stabilă pe care și-o doresc toți, dar fiecare în felul lui, își așteaptă, resemnată sau nerăbdătoare, împlinirea. Soarta ei este încă departe de a fi decisă.
Citește și: Orlando Teodorovici spune că Iohannis e avocatul bogaţilor
2 răspunsuri
Respect.
Va multumesc ca-mi oferiti prilejul de a citi un articol ca acesta. Este unul profund, chiar daca, laconic, schematic, ca o concluzie.
Va rog sa-mi permiteti ca raspunsul meu sa-l pot afisa sambata, pana atunci neputand sa-mi exprim corect opinia. Va multumesc.
Scurta analiza generala puncteaza in mod corect putinatatea optiunilor existente in acest moment, pozitiile relativ rigide ale marilor actori consacrati dupa razboi dar si a puterilor emergente care s-au mai copt, au mai invatat, s-au mai dotat cu ceva tehnologie (chiar) si care aduc in discutie teme noi, care afecteaza sau chiar modifica agenda, care arata ca „pot” si reclama un loc pe acea „terasa” a puterii si deciziei mondiale.
Inteleg din evenimente, desfasurari si varii surse de analiza ca termenii ultimi precum „bipolar”, mai apoi (nesanatos, nesustenabil si provocator) acel „unipolar” si astazi iata, acel „pluri” sau „multipolar”, evoca toate nevoile de schimbare, modernizare si evolutie ale structurilor care pot genera in mod viabil stabilitate militara, economica si sociala si care pot oferi (la finalul negocierilor) un cadru corect de dezvoltare si afirmare a natiunilor, de libertate, egalitate si respectare a intereselor fiecareia dintre acestea, fara temeri si fara ingerinte marcante, fara „diktate” si „grobianism politic aplicat”, fara invazii si state distruse, fara modele impuse de comportament economico – social, fara mari armate si cantece ostasesti, fara cerinte demagogice, fara lipsa respectului fata de om, viata si nevoia lui perpetua de propasire, fara lipsirea oamenilor de informatii corecte, fara „modelari” electorale si fara slava in afara Divinitatii.
Sunt doar cateva premise care, la nivel individual pot fi foarte usor respectate.
Dar aici analiza d-voastra nu se refera la acest nivel.
Ea (analiza) priveste informat, critic sau intrebator catre „politica mare” care nu mai reuseste (intr-un mod clar sau macar satisfacator) sa se priveasca, sa se identifice si sa se afirme.
Aceste „zbateri” pot fi privite si analizate din 2 unghiuri, legate de cauze si efecte:
Cauze:
1. Primul, legat de cauze (mai vechi, mai noi) naturale, umane, de conjunctura sau create (aici cauzele pot fi identificate si ca premise ale analizei). Si nu putem sa nu ne aruncam un ochi asupra istoriei moderne.
1.1 Europa cea batrana (prin revolutiile ei), primul creator si intemeietor de „stat cu bunastare colectiva”, cu sistem economic, cu sistem de justitie si putere executiva, cea mai evoluata si mai puternica. Si-a scris propria istorie prin razboaie interne sau cuceriri de „noi zari”, a creat si a pus in opera cel mai important sistem de dezvoltare statala, economica si militara, a adus bunastare continentului, a eliminat sclavia, a creat mestesuguri, bresle, tehnologii si norme de munca, a oferit cetatenilor posibilitatea de a fi increzatori, participanti si sustinatori ai sistemului creat si a oferit o relationare sau coabitare cu statele cucerite (perfectibila). Vivat. Dar unde este lumina, de la o anumita ora se strecoara si intunericul acesta, uneori depasind „genunile negre” ale Index-ului Sfantului Oficiu. Si au fost vechile rivalitati (ramase in intelectualul colectiv si transmise la nivel cognitiv) si pastrate in „lada de zestre” a fiecarui individ comunitar, in creierul primar, nou precum primul stramos din care s-a pornit evolutia, vechi precum ultimul cetatean care si-a exprimat optiunea prin vot. Experientele, multe (majoritatea dintre ele), au creat un anume comportament, o anume exprimare, permanent aflata in relatie cu notiunea de razboi, cucerire si instabilitate, chiar neincredere. Prin neincredere oamenii se apara, la sfat, la claca sau la vot, asa cum sunt ei informati/neinformati, culti/inculti, bine intentionati sau, mai nou, tortionari politici. Ce li se ofera din partea statelor creaza (a creat) acea „masa critica” care le impune (ca viziune) posibilitatea de a „carti”, de a raspunde ireveretios (uitand ca traiesc „bine” doar prin eforturile statelor), de a se revolta si de a protesta si de a incerca sa rastoarne ordini, in primul rand pe cele statale. Ca este corect sau nu, necesita o analiza mult mai ampla si neatingand elementul de oportunitate. Am vazut si eu state prospere, puse la zid de proprii cetateni si am vazut si state sarace in care cetatenii sunt doar „o prelungire a mainilor statului” care doar „robotesc” si traiesc, cat traiesc. Este prima cauza, cred ca prea putin explicata.
1.2 Apoi mai este si cauza a doua, adica SUA (reprezentativa dar nu unica pentru continentul Nord – American, neputand fi numita America, in intelesul continental). SUA s-a nascut direct femeie, ea nu a fost niciodata virgina (inexplicabil) precum „duhul sfant” sau „sfanta conceptie”, nasterea lumeasca, rastignirea si crearea unuia dintre cele mai importante „mituri” creatoare de religii. Fara natie, cu o religie impartita intre catolici, ortodocsi, protestanti si alte „alea”, ca un refugiu al trupului si al dorintelor, SUA a fost intemeiata de indivizi aflati la limita de jos a aspiratiilor inalte si la limita de sus a josnicei gandiri (chiar daca printre ei s-au mai aflat, in principal, figuri plecate de pe aceleasi meleaguri sau/si s-au format figuri demne de „vechiul continent”, unele in zbor deasupra acestuia). Orice merit trebuie apreciat si o facem. Dar de asemenea SUA reprezinta o creatie moderna, care prin revolutii interne, razboinice, politico – economice dar mai ales sociale (ea fiind creata, entitate superioara anonima si ca ideologie pe baza notiunii de „cucerire”, cu actori la vedere, membri insa ai unor societeti secrete, prelungiri transatlantice ale breslelor europene, cu idealuri inalte (hartia suporta) si interese (hai sa fim din nou copii precum „taurasul Ferdinand” care-si exprima masculinitatea stand tologit pe pajiste si mirosind floricele) necunoscute, mai transpar pe ici, pe colo cateva exemple in care sefi de stat sau potentati politici sunt „observati” in ipostaze si ritualuri ridicole si total necrestinesti. Acesti indivizi, in tandem cu „mult prea marile, deja” trusturi de presa au ajuns sa „modeleze” o societate timorata din nastere, care trebuia sa fie consiliata psihologic inca din copilaria ei, pentru a intelege ca:
– la nivel teoretic, individul nu trebuie sa-si ostoiasca inteligenta si energia doar pentru a fi „deasupra celorlalti”, el este important oricum, la nivel mediu, prin nasterea sub semnul uman cu dragostea, atentia si grija parinteasca care-l va urmari, poate, mai mult de jumatate din viata, cu societatea din aceasta tara care- i va oferi (la nivel minimal) posibilitatea de a se afirma, ca om (in general) ca personalitate (unica in permanenta) respectat (prin legi) si cu posibilitati multiple de a evolua si a avansa pe scara pe care o intelege ca fiind relevanta (prin infrastructura statala).
– la nivel practic individul trebuie sa inteleaga ca traieste in cea mai neagra si ilogica mercantilitate (mai mult decat faraonica si mai mult decat distructiva pentru cei mai multi indivizi) in care el, ca si evolutie dupa nastere, va primi in famile o educatie standard (dupa modele prestabilite, iata) se va comporta in permanenta, la nivel de limbaj si „replica” (in interiorul „marjei” stabilite prin model) va citi acel „minimum” (necesar si acceptat de „fani”) va invata (pe credit, inca din colegiu) daca vrea sa iasa din plasa de paianjen a inutilitatii personale, raportate permanent la „premiantii cu bani multi” (mediatizati pe toate sursele ca unica posibilitate de existenta si afirmare) de parca banii ar putea substitui necesitatea existentei in raport cu dorinta (deja elitista si indusa mecanic, supraevaluata dat pasagera la nivelul acesta de analiza) de „afirmare”, notiune care, in functie de valoarea ce i se acorda in alte societati analizate nu este inexistenta dar face mai mult obiectul de reflectie al „varstei a treia” (asta numai daca tanarul nu decide vreun asasinat in masa in cadrul institutieie, ca arme sunt si munitie este) apoi angajarea in „campul muncii sau in cel tactic”, aici deja vorbim de sange, de orgolii anulate, de destine strivite, de boli autoimune, cantece de lebada excedentare, „morti vii” care vor interpreta in viitor dosarele, chiar si pe cele „portocalii” (in interiorul unuia in care ne aflam si noi, ca natie) si care, in functie de „model” (acolo chiar si frustrarile au un model) imberbi, epilati sau cu barbi „savante”, intretinute „fir cu fr” dupa o munca ca stilist de ore, cat o zi de coasa, vor ana liza si vor decide, vor crea ceva mic (nu vor lua in seama) sau vor crea ceva mare (adica vor impune sanctiuni unilaterale). Deci SUA, gandirea, filozofia si comportamentele ei este si ea o cauza, a doua dar parca mai vizibila si pregnanta decat cea europeana. Si mai este si dolarul.
1.3 Rusia, mare, cea mai mare ca trup, si chiar mare in ce face (petrol, gaze, resurse rare si aliaje, tehnologie si acoperire militara, program spatial unic, cereale si mai nou, dupa impunerea sanctiunilor, legumicultor) si fara fi mai „mare” in prezenta analiza decat entitatile prezentate mai sus ea, pe langa faptul (pozitiv) ca este un popor cucernic si „cu frica lui Dumnezeu are si ea propriile-i tare, are o populatie si o economie mica a carei independenta este garantata prin forta armata. Relatiile economice (ca si in cazul SUA) au un „bazin” natural si „aclimatizat dupa al doilea razboi si oarecum schimbat depa 1989. Rusia doreste „restitutia” si asta este deja o problema care nu poate fi rezolvata decat prin „resetare”, adica razboi. Inacceptabil. Este si ea o cauza.
1.4 China este si ea o cauza, pare neimportanta sau chiar neavenita in analizele unor jurnalisti dar nu e chiar asa. O economie x 3 x 1,1 fata de cea a SUA este ceva de-a dreptul „miscator”. Aici, in aceasta tara, cred ca metrul „etalon” de la Sevres ar trebui sa aiba o valoare diferita. Importa tot, petrol, gaze, apa si alte multe alte materii prime dar este de departe cel mai mare producator al lumii si senzatia mea este ca aceasta tara va fi foarte greu de detronat.
Efecte:
2. Al doilea, legat de efecte (actuale) naturale, umane, de conjunctura sau create (aici efectele chiar le simtim). Si nu putem sa nu ne aruncam un ochi asupra istoriei actuale.
2.1 Efectul asupra Europei. Datorita intereselor mimate (e pantomima) si „aproape neinteligibile” UE, in toata splendoarea toaletelor ei se pare ca nu mai are voce. Nu ca este ragusita. Nu mai are cum sa justifice lucruri prost documentate, prost evaluate, prost gandite si prost legiferate. Se pare ca astazi si pe rand vorbesc (mai au glas doar pe rand) dupa Germania preia microfonul Franta, dupa Franta preia microfonul Italia, dupa Italia preia microfonul Austria (posibil) s.a.m.d. Poate ca „batranul continent” trebuie sa fie mai atent la alimentatie (vitamine), sa mearga mai mult pe jos (fara stegulete pe BNW-uri) sa faca mai intai o balanta intre ceea ce primeste (ca merita sau nu) si ceea ce „praduie”, ca necesitate sau moft, ca justificare sau iluzie, meritat sau nu. Nu se va face nimic.
2.2 Efectul asupra Americii. America este altceva, ea este educata si formata in relatia pur sclavagista. America (chiar cu pretul disparitiei) nu va accepta al rol decat pe cel de „stapan de sclavi”. Nu sunt sclavi? E plina lumea de ei. Justificarile lor incep de la pacatul originar biblic si se termina cu show-urile lui Oprah. Deci exista, sunt prezente si oricare judecator prapadit din oricare „stat american” va putea admite si se va putea indrepta impotriva oricarui stat real, sa-i impuna „sanctiuni”, adica sa-i bage pumnul pe gat si sa-l auda cu placere diavoleasca cum „icneste” si se sufoca, „institutional, democratic si (nu mai adaug alte ghilimele) durabil”. Asa sa fie dar „izolationismul” va fi precum o „usoara raceala” pe langa „resetarea” ce va urma.
2.3 Efectul asupra Rusiei. „Ce nu te omoara te face mai tare”. Citat sa fie dar iata, Rusia ramane exemplul etern. Cu cat este mai mult „sanctionata”, hulita, denigrata, cu atat ea se ridica, se perfectioneaza si devine (in mod real) mai puternica. Cumva exista un plan global de a-i ridica Rusiei toate „mingile la fileu”? Cumva exista un plan de ostracizare a deciziilor Rusiei sau de demonizare a a ei (in ansamblu) dar care, pana la urma (ca rezultat) zici ca sunt decizii ale Dumei pentru dezvoltarea tarii. Chiar cred ca pentru Rusia politica europeana sau transtlantica a „sanctiunilor” este una benefica iar, pe termen mediu (nu mai vorbim, lung) va oferi acestei tari posibilitati inimaginabile de „manevra” in orice fel de negocieri cu celelalte state. Ma opresc.
2.4 Efectul asupra Chinei. China face si are bani multi. Pentru China o investie de 100 de miliarde este un „nu chiar un mizilic” pe ordinea de zi a guvernului, dar justificat, se aproba fara „fara rumoare”. China nu poate insa sa comenteze (deocamdata) asupra deciziilor economice americane (unele profund incorecte) si nici adupra unor decizii militare rusesti (profund restrictive). China stie ca (ce face acum ii garateaza succesul economic si prosperitatea) are un „tatuc” dar mijloacele de dotare cu elemente noi de aparare sau atac ii garanteaza atat economia, „afacerile” cat si extinderea acestora in zone „marcate” sau „prohibite”. Mizez pe China.
Concluzie (scurta):
Europa (UE) este asezata pe fundamente mai slabe decat „nisipul miscator”. In forma actuala nu are nici un viitor (in primul rand pe fondul absentei aproape totale a unor indivizi care sa existe si sa-si asume rolul de lideri). In al doilea rand, in forma actuala UE nu reprezinta in acelasi mod nediferentiat interesele statelor ei (este o tarfa mizerabila) este o creatie birocratica, cu interese certe, care absoarbe doar in buzunarele unor state membre si care, dupa ce va acumula atat cat si-a propus, „se va da lovita” si va intreprinde actiuni inacceptabile pentru marea majoritate a membrilor iar intreaga „creatie” se va dezintegra. Mai repede!
SUA este intr-o „cadere libera consolidata” de cel putin 5 decenii. Redresarea ei este precum „Dracula” al nostru, inexistent si inexistenta. Draga SUA, „chiar chiar” nu mai poti fi privita, interpretata si apreciata doar prin Hollywood, doar prin seriale cu „sezoane” interminabile si din ce in ce mai „diluate”, precum „Stapanul Inelelor” sau alte „creatii”, din ce in ce mai abstracte, mai lipsite de continut lumesc, oglindire si responsabilitati. Daca nu mai poti, renunta. Oricum esti perimata si nu mai asteptam nimic bun de la tine di nici de la „dolarul” tau. Avem casa noastra si ne putem intretine si in absenta ta „magnifica”.
Rusia, iarta-ne (nu ca ai dori ceva in plus fata de ce ne-a daruit Pavel Kiseleff) dar noi chiar nu stim sa ne bucuram de daruri (mai ales de cele bune). Comunistilor! Scuze, am innebunit. Nu veti ataca niciodata Romania, puteati sa o faceti „la liber” in deceniile in care erati „painea si cutitul” dar nu ati facut-o. Oare de ce? Inteleg ca nu vreti sa ocupati Romania. Repet, de ce? Multe probleme ale acestei anacronice organizatii, OTAN, ar fi fost rezolvate. Nu dati nimic gratis, sunteti prea calculati, organizati, nepenetrati. Te rog, asa cum imi rog fiul (tu stii, ca esti batrana dar el este inca tanar) nu face ceva, nimic, care sa te rusineze.
China, tu fierbi, esti potenta, ai, dispui, faci/desfaci, finantezi pierzi/castigi dar se pare ca existi. Nu te cunosc prea bine si tocmai de aceea te privesc cu admiratie dar si cu retinere.
Concluzie finala:
Nimic din ce apare scris nu are o temei sau o intrinseca legatura cu „a fi”. Prin extensie, punctele cardinale pot fi rotite cu 2-3 grade dar lumea, cred ca va ramane la fel.