Lucian Croitoru,consilier al guvernatorului BNR, spune Executivului ce are defăcut:o singură soluţie: retragerea OUG 114.
Dacă Ordonanța 114 vulnerabilizează economia României, ar trebui retrasă cât mai repede. Dacă această vulnerabilizare se produce când există semne că ceva „mare” ne-ar putea lovi, ea ar trebui retrasă cu atât mai repede.
Retragerea acestei ordonanțe ar fi o dovadă de înțelepciune. Politica de menținere a deficitului bugetar la 3 la sută din PIB pentru anul 2019, la care cred că țintește guvernul, ar trebui să fie regândită prin măsuri care să ajusteze și cheltuielile și veniturile.
Reducerea cheltuielilor este o sarcină foarte dificilă, dacă este să nu se apeleze la reducerea masivă a cheltuielilor pentru investiții publice și, de exemplu, s-ar apela la reducerea supraocupării din sectorul public.
Creșterea veniturilor prin creșterea ratelor de impozitare este, de asemenea, dificilă, deoarece impactează negativ producția. O mai bună colectare este o soluție, dar doar pe termen mai lung și dacă există cu adevărat voința politică pentru a elimina evaziunea fiscală.
S-a ajuns în capcana pe care o implică, întotdeauna, stimularea cererii prin creșterea nesustenabilă a salariilor publice. În 2010 s-a ieșit din ea în mod foarte dureros.