Caută
Close this search box.

UEFA, ce ruşine, a decis închirierea altor stadioane pentru Euro 2020

UEFA

Cu mai puțin de doi ani înaintea Campionatului European din 2020, UEFA a decis. Văzând stadiul dezastruos al celor patru arene pe care România se angajase să le reconstruiască și că șansele ca acestea să fie gata la timp sunt aproape 0, forul european a închiriat alte stadioane pentru Euro 2020.

În 2014, atunci când Bucureştiul a primit de la UEFA dreptul de a organiza patru meciuri la Euro 2020, statul român, prin intermediul Guvernului, și-a luat angajamentul să reconstruiască patru stadioane, la standarde internaționale, pe care să se poată antrena echipele care vor juca pe Arena Naţională. Era vorba, atunci, să fie refăcute Steaua, Arcul de Triumf, Dinamo şi Rapid.

Ceea ce părea de neconceput s-a întâmplat: pentru că Guvernul României şi-a încălcat absolut toate angajamentele luate faţă de UEFA în perspectiva organizării meciurilor de la Euro 2020, pierzându-şi astfel credibilitatea, forul continental a decis să nu mai rişte şi a închiriat alte baze de pregătire. Este o măsură de siguranţă luată pentru că la Nyon nu mai există convingerea că Steaua, Dinamo şi Rapid vor fi gata în timp util.

Data estimată de oficialitățile române pentru finalizarea stadioanelor Steaua, Dinamo, Rapid și Arcul de Triumf, în vederea Euro 2020, a fost 30 martie 2020. Pe aceste arene nu se vor juca meciuri la Euro 2020, ele fiind destinate exclusiv antrenamentelor naţionalelor care vor juca la Bucureşti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri