Asociația Romana a Pacienților cu Imunodeficiente Primare (ARPID) face un apel la politicienii romani să nu politizeze dezbaterea din jurul parteneriatului public privat pentru construcția și operarea băncii publice de sânge, plasma umana și celule stem.
„În ultimii ani pacienții noștri au suferit sau chiar au murit din cauza lipsei de imunoglobulina umana, un medicament derivat din plasma umana. Chiar și acum trăim sub amenințarea că de la 1 ianuarie 2020, aceste medicamente vor lipsi iarăși, în cazul în care taxa clawback vă fi din nou aplicată, aceasta fiind suspendata doar pentru doi ani (adică pină la 31 decembrie 2019). Toate acestea se întâmplă pentru că statul roman nu a fost capabil în ultimii 30 de ani să organizeze sistemul national de transfuzii, astfel încât să fie capabil să colecteze plasma umana pentru producția de medicamente. De aceea este urgenta nevoie că statul roman să facă ceva concret, pentru că în maxim 3 ani să fim în stare să colectam plasma umana, la fel că celelalte state europene. În Uniunea Europeana se colectează în medie 22 litri de plasma la fiecare 1000 de locuitori”, precizează un comunicat de presă al ARPID.
Cel mai mult se colectează în tari că Austria (56 litri/1000 locuitori), Cehia (36 litri/1000 locuitori) și Germania (31 litri/1000 locuitori), adică acele tari în care colectarea și procesarea de plasma umana este făcută de către companii private.
În alte tari, statul a dezvoltat parteneriate public-privat în care companiile private colectează și procesează plasma pentru stat. Doar în Romania nu se colectează deloc plasma umana pentru producția de medicamente.
Pacienții nu mai au încredere în recoltarea plasmei prin centrele de transfuzii
Din păcate, pacienții care folosesc medicamente derivate din plasma nu mai au încredere în soluția recoltării plasmei de către stat, prin actualele centre de transfuzii.
Aceasta neîncredere vine tocmai din faptul că în ultimii 30 de ani statul nu a reușit să reformeze sistemul de transfuzii, astfel că nici pină azi centrele de transfuzii sangvine nu respecta legislația europeana, fapt subliniat și de ultimul Audit asupra Sistemului National de Transfuzii din Romania, audit realizat de experții Comisiei Europene în 2017.
„Nu putem rișca să primim lunar tratament obținut dintr-o plasma despre care nu suntem siguri că a fost recoltata conform celor mai stricte norme de calitate și securitate transfuzionala. Pacienții romani pur și simplu își doresc să se colecteze cât mai repede plasma umana pentru producția de medicamente, astfel încât să nu ajungem să murim toți din cauza că nu primim la timp tratamentul necesar.
Și nu este vorba doar de cei peste 200 de pacienți cu imunodeficiență primara, în marea lor majoritate copii, ci este vorba despre încă alte câteva mii de pacienți cu boli autoimune, boli neurologice degenerative și alte boli rare, a căror viață depinde de tratamentele cu produse derivate din plasma umana.
Tocmai de aceea, vă rugam să păstrați dezbaterea despre acest proiect departe de politicianism și populism, iar daca sunt critici la adresa soluției în dezbatere, vă rugam că acestea să fie bine documentate și să vina doar împreună cu propuneri alternative concrete. Altfel, ne condamnați pe toți la moarte”, este semnalul de alarmă transmis de ARPID.