Vineri, rectorul și prorectorul Academiei de Poliției „Alexandru Ioan Cuza” au demisionat din funcție, după ce au fost acuzați de instigare la șantaj în dosarul jurnalistei Emilia Șercan.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Monica Dajbog, a anunțat, vineri, că a demisionat din funcție și rectorul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, Adrian Iacob, ca urmare a solicitării ministrului Carmen Dan, în urma dosarului privind amenințarea jurnalistei Emilia Șercan.
Tot vineri a demisionat și prorectorul aceleiaşi instituţii, Petrică-Mihail Marcoci, acesta spunând că este nevinovat.
Monica Dajbog a spus că cei doi afectează imaginea instituției și dezamăgesc elevii.
Iacob și Marcoci au fost plasaţi sub control judiciar de către DNA pentru instigare la şantaj. Cei doi ar fi determinat un angajat al instituţiei să-i trimită jurnalistei Emilia Şercan mesaje de ameninţare cu moartea pentru a renunţa la investigaţii.