Primăria Capitalei vrea să interzică traficul cu orice fel de mașină sau vehicul motorizat pe mai multe artere din centrul Bucureștiului, printre care Bulevardul Unirii și Decebal, în ziua de 22 septembrie 2019, potrivit unui proiect inclus pe ordinea suplimentară a ședinței CGMB de marți.
Această zi ar putea fi declarată „Ziua fără autoturisme”. Exceptate de la prevederile de mai sus sunt ambulanţele, vehiculele SMURD, pompieri, poliţie, Jandarmerie, poliţie locală, precum şi ale altor instituţii şi servicii publice aflate în misiune.