Un șofer de TIR din România a primit o amendă record în Franța, în urma unui control de rutină.
Șoferul român lucra pentru o firmă din Spania și, în timp ce călătorea în nordul Franței, a fost prins pe A1 de un echipaj al jandarmeriei care efectua un control de rutină, la Arras.
Amenda pe care trebuie s-o plătească românul este de 26.250 de euro, potrivit Digi24.
Aceștia au constatat că bărbatul a încălcat legea de 31 de ori, relatează lavoixdunord.fr. Majoritatea infracțiunilor au fost cele privind nerespectarea timpului de repaus, deoarece șoferul român ar fi condus peste opt ore încontinuu, față de patru ore și jumătate cum prevede legea. Mai mult, acesta folosea și un card al altui șofer, pentru a depăși timpii legali de condus.
„Faptele reprezintă nu numai un pericol grav pentru ceilalți șoferi, dar evidențiază și concurența neloială practicată de unele companii”, a precizat Jandarmeria Pas-de-Calais.
Camionul acestuia a fost sechestrat până la plata amenzii.