Elena Udrea a declarat, luni, că fosta şefă a DIICOT Alina Bica „nu mai calcă în România” şi a anunţat că se va prezenta la toate procesele pe care le are în instanţe, deoarece „lucrurile se schimbă în bine în justiţie” şi are şansa să se apere „corect”.
„S-au pus concluzii în ceea ce priveşte probele administrate în camera preliminară şi cererile şi excepţiile depuse în cameră preliminară. (…) A fost o dezbatere cu argumente, frumoasă, care a durat ceva şi speranţa este că acest dosar se va întoarce din nou la procurori, aşa cum a fost întors în luna februarie de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Acest dosar este acela despre care doamna procuror Iorga Moraru a declarat că au fost făcute presiuni asupra dânsei să mă aresteze a treia oară, presiuni făcute de doamna Kovesi. Instanţa a trimis dosarul în februarie înapoi la procurori, pentru că este un dosar prost făcut. Procurorii l-au retrimis la instanţa de judecată, iar speranţa mea este că se va întoarce la procurori şi în urma unei analize serioase şi fără ranchiună vor închide acest dosar la DNA”, a spus Elena Udrea.