Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează încă de la primele ore ale dimineții că în mai multe județe din țară circulaţia rutieră este afectată de ceața densă. În Giurgiu, circulația se desfăşoară cu dificultate, în condiţii de ceaţă densă pe DN5 şi DN6, vizibilitatea pe aceste artere fiind redusă, pe alocuri, sub 50 de metri. La fel și în Teleorman, Brăila, Suceava, pe A1 Sibiu – Deva.
Pe autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, traficul rutier se desfăşoară în condiţii de ceaţă. Vizibilitatea scade, pe alocuri, sub 50 de metri.
Pe lângă regulile obişnuite referitoare la circulaţia pe timp de ceaţă, Polișia rutieră atrage atenția că trebuie avute în vedere şi câteva recomandări specifice autostrăzilor:
Măriţi distanţa în mers între autovehicule!
Nu opriţi pe benzile de circulaţie şi pe banda de urgenţă! În cazul unei pene sau defecţiuni tehnice, porniţi luminile de avarie, echipaţi-vă cu vesta reflectorizantă, scoateţi pasagerii din autovehicul în afara părţii carosabile şi amplasaţi triunghiurile reflectorizante, unul după celălalt, la distanţe mai mari!
De asemenea, puteţi solicita sprijinul Poliţiei Autostrăzi, prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112.