Caută
Close this search box.

Traian Băsescu: E momentul tinerilor să iasă la vot

Traian Băsescu

Fostul președinte Traian Băsescu a mers la vot pentru alegerile prezidențiale, la liceul „Jean Monnet”, din București. Fondatorul PMP a declarat că e momentul tinerilor să iasă la vot „pentru că au pe cine alege”.

„Cred că eu am deja gândirea omului care a trecut prin toate funcțiile și cred că aceste alegeri sunt moment fundamental de schimb de generații.

Generația mea și-a făcut datoria, cât a putut. Țara e în NATO, în UE, trebuie să vină generația care să întregească țara și care să o îndrepte spre prosperitate. Noi atât am putut face.

Deocamdată am un mesaj pentru alegători. Am văzut în statistici că tineretul a ieșit cel mai puțin la vot, e momentul lor să iasă la vot, pentru că au pe cine alege”, a declarat Traian Băsescu, fost președinte al României, citat de Digi24.

Duminică, 10 noiembrie, românii sunt așteptați la vot, la alegeri prezidențiale 2019. Dacă viitorul președinte nu va fi decis în primul tur, pe data de 24 noiembrie 2019 se organizează al doilea tur de scrutin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri