Caută
Close this search box.

Germania ia măsuri drastice contra clericilor fundamentalişti ai Ankarei

Anii regimului Erdogan au însemnat pentru Turcia o perioadă de ofensivă a islamului folosit ca armă politică atât pentru a-și consolida puterea în țară, cât și pentru a-și proiecta puterea în afară, în comunitățile muslmane de turci și nu numai, aflate cu precădere în Europa.

De la venirea lui Erdogan la putere, în 2003, au fost construite cu susținerea statului turc peste 17.000 de moschei, atât în Turcia cât și în Occident, în Balcani, în Statele Unite și Africa.

Erdogan nu a ascuns niciodată felul în care folosește credința islamică, chiar înainte de a ajunge la conducerea Turciei – de notat că în 1998, a recitat public un poem ale cărui versuri spuneau: ”Moscheile sunt cazărmile noastre, cupolele lor ne sunt căști, minaretele sunt baionetele noastre, iar credința, armata noastră!”.

Nu cu mult timp în urmă, Erdogan i-a comparat pe cei 140.000 de imami și angajați neclericali ai Directoratului pentru Afaceri Religioase (Diyanet) cu o armată turcă aflată la dispoziția sa.

La deschiderea unei moschei în Köln, președintele turc și-a exprimat public dorința ca germanii din oraș să se convertească la islamul predicat de imamii săi, dar se pare că, până la urmă, germanilor le-a ajuns prezența armatei religioase a Ankarei în țara lor.

Autoritățile germane au lansat un proiect pilot de pregătire a propriilor clerici musulmani, în Osnabrück, mai ales după ce au analizat rapoartele privind relațiile dintre Ankara și clericii săi turci care fac parte din Uniunea Turcă-Islamică pentru Afaceri Religioase (DITIB).

Înființat în 1984, DITIB este practic o ramură a Directoratului pentru Afaceri Religioase, așadar angajatii celor 900 de moschei care îi aparțin sunt subordonați direct Ankarei, președintelui Erdogan.

Moscheile DITIB au aproximativ 800.000 de credincioși musulmani, cei mai mulți fiind turci, dar printre aceștia se află și germani convertiți.

Deși conducerea DITIB neagă că ar urma ordinele Ankarei, Serviciul de Informații al Germaniei (Bundesamt für Verfassungsschutz – BfV) a prezentat, în 2017, un raport care dovedea că angajații DITIB, așadar clericii turci, ar participa la operații de spionaj și propagandă în favoarea Turciei.

Burkhard Freier, șeful BfV a facut, în acest context, o afirmație foarte gravă: DITIB nu este o organizație religioasă! Sub conducerea lui Nevzat Yaşar Aşıkoğlu, șeful DITIB ales în acestă funcție de Ambasada Turciei și nu de membrii organizației, imamii ar fi urmărit și raportat activitatea a 28 de disidenți turci, ai asociațiilor conectate la rețeaua lui Gulen ori ale celor din nordul Siriei.

Pentru toate aceste activități statul german a suspendat temporar susținerea financiară pentru organizația islamică, iar acum a început să pregătească clericii muslmani în Germania, după ce, în august, fusese propusă o lege care cerea cunoașterea obligatorie a limbii germane pentru toți imamii DITIB.

Astfel de măsuri arată că, finalmente, germanii s-au săturat de prezența armatei secrete a lui Erdogan în țara lor, armată care a operat ani de zile fără nici cea mai mică jenă, cu o libertatea mare de acțiune, dar care acum a fost expusă oficial și va trebui să își înceteze sau macar să își limiteze operațiunile din Germania

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri