Andrei Pleșu spune că pe vremea când a fost recrutat de feseniști, nu se cunoștea cu liderii formațiunii conduse de foștii subalterni ai lui Nicolae Ceaușescu. Filozoful a povestit în Dilema Veche abordarea guvernului care avea să fie condus de către Petre Roman, din 1990.
„Adevărul este că habar n-aveam cine e Petre Roman pînă în ziua în care am fost convocat la o întrunire în clădirea Ministerului de Externe de atunci (azi, clădirea Guvernului). Lucrurile s-au petrecut astfel: eram la Uniunea Artiștilor Plastici (din care făceam parte, în secția de critică de artă), pentru o ședință de reevaluare instituțională, în urma schimbărilor politice. Un bun prieten, pictorul Florin Ciubotaru, a intrat în cameră și mi-a spus că sînt căutat de reprezentanții Frontului. Trebuia să iau parte la o consfătuire a noilor conducători cu reprezentanți ai societății civile. M-am dus și am dat peste o mulțime de figuri cunoscute, convocate, toate, pentru dezbatere: de la Doina Cornea la László Tökés, de la Mircea Dinescu la Ana Blandiana, de la Sergiu Nicolaescu la Silviu Brucan, de la Mariana Celac la Gabriel Andreescu etc. (nu țin minte toată lista). Ședința (sfîrșit de decembrie) era condusă de Ion Iliescu și Petre Roman. În ceea ce mă privește, nu mă socoteam – și nu m-am socotit niciodată – un disident radical. M-am gîndit că fusesem chemat la propunerea lui Dinescu. Altcineva mi-a spus că doamna Cornea ar fi întrebat de mine, observînd ca nu sînt de față. Măgulitor, dacă așa o fi fost!”, a povestit Andrei Pleșu.
Mihai Șora a fost ministru al Educației în guvernul Petre Roman, la propunerea lui Andrei Pleșu. Nimeni nu a avut nimic de obiectat, susține scriitorul de la Humanitas.
„La un moment dat, a apărut ideea că ar trebui schițată o listă ‘post-revoluționară’ a guvernului. Se așteptau propuneri. Mircea Dinescu s-a ridicat și a spus, cu aplombul cunoscut: ‘La Cultură e simplu. Îl propun pe Pleșu’. N-au existat obiecții. Unii nu știau probabil nimic despre mine (mă întreb dacă aveam un portret bine conturat chiar pentru dl Roman), altora – oamenilor politici – nu le păsa prea mult de un minister mai curînd ornamental. ‘Cunoscătorii’ aveau cu siguranță ochii ațintiți pe Interne, Finanțe, Apărare, Justiție… Fapt e că propunerea lui Dinescu a fost preluată fără comentarii. Petre Roman a avut, la rîndul lui, o idee pentru Învățămînt: dl Gheorghe Ștefan. Nici el nu era o figură prea cunoscută (ulterior a ajuns, totuși, ministru și s-a dovedit o foarte bună alegere), așa că m-am trezit intervenind: ‘L‑aș propune pe dl Mihai Șora’. Îl știam din lecturi și din felurite întîlniri literare și știam și de episodul consilieratului său pe lîngă Mircea Malița, tot la Învățămînt. La auzul numelui său, s-a auzit o voce, din jurul mesei: ‘Susțin această propunere!’. Era vocea lui Silviu Brucan. Propunerea a fost acceptată.
