Cei doi conductori ai trenului de marfă bulgar încărcat cu cisterne cu propan, a cărui explozie s-a soldat cu şapte morţi şi distrugerea a 20 de imobile, au fost condamnaţi miercuri la 10 şi respectiv 15 ani de închisoare de către justiţia bulgară, potrivit AFP.
Deflagraţia a făcut de asemenea 26 de răniţi şi a distrus circa 20 de case din localitatea menţionată.
Tribunalul de primă instanţă din Şumen (nord-est) a concluzionat că viteza excesivă a fost cauza accidentului acestui tren, care a deraiat la sosirea în gara din localitatea Hitrino, în decembrie 2016, potrivit Agerpres.
Trenul circula cu 78 km/oră, adică dublul limitei fixate de 40 km/oră. Societatea căreia îi aparţin cisternele afirmă, la rândul său, că macazul ar fi la originea accidentului.
Garnitura transporta spre România peste 20 cisterne cu propilenă şi propan-butan, dintre care una a explodat.