Caută
Close this search box.

Ciolacu trage-n aer, susţine Rareş Bogdan: PSD NU ARE semnăturile pentru moţiune

Ciolacu

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a anunţat că PSD nu a strâns semnăturile necesare pentru depunerea moţiunii de cenzură, în ciuda declaraţiilor făcute de liderii săi.

„Atunci când declara PSD aşa ceva, e exact pe dos. PSD nu are, astăzi, semnăturile necesare şi nu are nicio şansă să dea jos Guvernul Orban, iar noi am pornit pe un drum extrem de calculaţi, pas cu pas, un şah politico-electoral extrem de inteligent condus de Ludovic Orban pe de o parte, de preşedintele Iohannis, prin declaraţii extrem de clare, care vin practic de la declaraţiile de imediat de după câştigarea alegerilor prezidenţiale, şi susţinute de noi ceilalţi, încercând să-i sprijinim în spaţiul public tocmai în aplicarea acestui plan.

În orice situaţie, PSD a pierdut, PSD nu are şanse azi să dea Guvernul Orban, iar şi dacă dau jos Guvernul Orban, noi suntem cu planul îndeplinit. Mergem înainte pe subiectul anticipatelor.

Sigur, în cazul în care vor reuşi să dea jos Guvernul Orban, deşi eu personal mă îndoiesc extrem de serios că au capacitatea aceasta de a aduna 233 de voturi, vom avea surprize pentru ei, pentru că nu renunţăm la (n.r. – alegerea primarilor) două tururi de scrutin”, a afirmat Rareş Bogdan.

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a spus duminică, la Timişoara, că moţiunea de cenzură, care este semnată în prezent de parlamentari PSD şi UDMR, va trece.

„Avem pe 28 votul pe – aşa cum am promis – eliminarea pensiilor speciale, în dezbatere şi pe urmă vot final. Pe data de 29 primul-ministru va veni şi îşi va asuma răspunderea pe alegerea primarilor în două tururi. Avem trei zile calendaristice să depunem moţiunea. Noi textul moţiunii îl avem discutat. Este făcut. Avem toate semnăturile necesare. În acest moment, au semnat membri ai PSD şi ai UDMR”, a spus Ciolacu, într-o conferinţă de presă la Timişoara.

El a subliniat că demersul nu vizează preluarea guvernării.

„Demersul nostru este pentru a apăra un principiu democratic, respectiv să nu modifici legile electorale, foarte importante în orice stat şi în orice colţ al lumii, în ultimele şase luni de desfăşurare a lor. Cu alte cuvinte, nu ai dreptul să modifici regulile în timpul jocului. Chiar dacă se spune că mai sunt patru luni – mai sunt patru luni calendaristice -, în cele patru luni sunt 45 de zile de campanie electorală, o lună de depunere a candidaturilor, de mers la tribunal, validare a lor. Cu alte cuvinte, în joc mai este o lună de zile înainte de începerea tuturor procedurilor. (…) Cred în continuare că moţiunea va trece”, a spus Ciolacu.

Preşedintele interimar al PSD a declarat că în contextul în care preşedintele Klaus Iohannis nu acceptă propunerea unui guvern de uniune naţională, social-democraţii vor aştepta propunerea acestuia.

„Nu este un proiect politic în spatele acestei moţiuni. Este o moţiune specială, care ne conferă acest atribut deoarece prim-ministrul a venit cu asumarea răspunderii. În 30 de ani au fost vreo trei asumări şi acum avem vreo şapte, dar fiecare interpretează Constituţia şi o pune în aplicare cum crede de cuviinţă. Eu consider că este un demers forţat şi este un abuz. Asta nu înseamnă că în această sesiune parlamentară PSD împreună cu alte forţe politice nu vor depune altă moţiune de cenzură în jurul unui proiect politic. Am şi văzut astăzi în declaraţiile liderului Pro România, domnul Victor Ponta, că şi-ar dori o astfel de moţiune”, a mai spus Ciolacu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri