Caută
Close this search box.

Antena 3 acuzată că a golit rafturile unui magazin, ca să instaureze PANICA în rândul telespectatorilor

fake news

Alexandru Vasile a postat pe Facebook o fotografie, în care acuza postul Antena 3 că a golit intenţionat rafturile dintr-un supermarket, pentru a realiza o ştire, amplificându-se astfel panica legată de coronavirus.

„Antena 3 în Constanţa. Da, a golit un raft să filmeze”, a scris Vasile, prezentând o imagine, în care apare o tânără cu microfonul emisiunii Observator de la Antena 1. Lângă ea se aflau mormane de pungi cu alimente.

 

Postarea a fost ulterior ştearsă, fără nici o explicaţie.

În numai trei ore, postarea a fost distribuită de peste 10.000 de romani. Comentariile sunt foarte dure. „Ca să vedeţi ce înseamnă manipularea mass media şi prostirea populaţiei. Acesta este şi scopul: crearea şi instaurarea panicii!”, a scris o româncă.

Ştirea difuzată ulterior

Preşedintele Klaus Iohannis a avertizat în legătură cu ştirile false pe tema coronavirusului.

„Să fim solidari în a descuraja orice încercări de a crea senzaţionalul în aceste momente. Răspândirea de ştiri alarmiste sau chiar de ştiri false poate genera o epidemie de panică, cu consecinţe nocive pentru semenii noştri. Să contribuim, cu responsabilitate, la preluarea informaţiilor utile de prevenţie şi să avem grijă să protejăm vârstnicii şi persoanele mai vulnerabile, cele care suferă deja de boli cronice”, a scris Iohannis, pe Facebook.

Poziţia Antena 3: Manipulare împotriva Antena 3, fotografie virală, pe Facebook:

„Pentru cei care doresc să fie manipulaţi în acest fel să se informeze de la domnul Orban şi de la domnul Cîţu”, a spus Mihai Gâdea, la „Sinteza zilei”.

Gâdea a mai ameninţat că îi va da în judecată pe toţi cei care au distribuit pe Facebook postarea lui Alexandru Vasile. „Cât de jigodii să fiţi să postaţi asta? Îi notificăm pe toţi şi, dacă nu retrag, îi vom da în judecată”, a spus Gâdea.

Postul Antena 3 acuza o „campanie de manipulare” împotrivă să. Într-un mesaj postat pe antena3.ro se susţine că fotografia a fost „decupata”.

„Un tânăr din Constanţa, care a fotografiat un reporter Antena 1 în timpul unei transmisiuni live, a declanşat o campanie de manipulare împotriva Antena 3, după ce a decupat fotografia, a explicat în descriere că rafturile ar fi fost golite de reporter (Antena 3) pentru a crea un scenariu, iar apoi a postat pe Facebook. Cum arată însă realitatea? Evident, foarte diferit de ceea ce s-a rostogololit, din păcate, în foarte multe share-uri, pe Facebook.

Totul s-a întâmplat, astăzi, în timpul unei transmisiuni live dintr-un centru comercial din Constanţa al unui reporter Observator / Antena 1 pe subiectul produselor alimentare cumpărate în exces în ultima perioadă, de teama unei epidemii de coronavirus.

Tânărul a fotografiat de pe un alt culoar al magazinului reuşind să surprindă reporterul, dar şi partea de sus a unui raft, tip ‘insula’, aflat pe mijlocul unui culoar şi pe care se aflau numeroase produse alimentare.

Astfel, acesta a creat senzaţia că produsele alimentare ar fi fost date jos de pe rafturi pentru a crea senzaţia că rafturile din magazin au fost golite de clienţi.

În scurt timp, fotografia, însoţită de descrierea: ‘Antena 3 în timp ce goleşte rafturile cu alimente şi apoi filmează isteria falsă a romanilor’, a devenit virală, fiind distribuită de mii de persoane.

De asemenea, fotografia şi descrierea au fost preluate şi de alte pagini şi persoane, care le-au postat pe Facebook.

În realitate, fotografia neprelucrată arata ‘insula’ cu produse bio aflată pe mijlocul unui culoare, dar şi raftul gol situat în plan secund, acolo unde şi reporterul Observator a transmis live”, scrie antena3.ro.

Antena 3 prezintă o altă fotografie din care reiese însă că magazinul nu este deloc golit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri