Al 47-lea deces al unei persoane confirmate cu coronavirus a fost anunţat, luni după-amiază, fiind vorba despre un bărbat de 77 de ani din judeţul Hunedoara.
Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, al 47-lea deces este al unui bărbat de 77 de ani din judeţul Hunedoara.
În 27 martie, acestuia i s-au recoltat probe biologice pentru COVID-19 care au fost testate la Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara. Rezultatul testării, din 28 martie, a fost pozitiv.
Bărbatul a murit în 30 martie, la Spitalul Municipal Hunedoara.
El avea şi alte afecţiuni, mai exact cardiopatie ischiemică, şi nu a avut contact cu vreo persoană confirmată.