Caută
Close this search box.

Ce spune ministrul Sănătății despre cazul Țăndărei

Nelu Tătaru

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, vineri, într-o conferință de presă, a vorbit și despre situația de la Țăndărei, orașul ialomițean fiind la un pas să intre în carantină totală.

Astfel, ministrul a precizat că în acest caz „se poate ajunge la un moment dat și la carantinare”.

„Fiecare focar este evaluat particular. Avem în acest moment trei focare mari, după cum am menționat, sunt mai multe focare mici. În cazul Țăndărei se poate ajunge la un moment dat și la carantinare. Autoritățile locale vor face ce este necesar limita aceste focare. Dacă nu se reușește, atunci vom aplica și alte măsuri”, a spus Nelu Tătaru.

Orașul ialomițean Țăndărei, celebru pentru rețelele de trafic de carne vie ai căror șefi au scăpat de justiție după ani de procese, s-a transformat într-un focar de infecție cu coronavirus, iar prefectul cere carantinarea totală a orașului, după modelul Sucevei. Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat joi solicitarea Direcţiei de Sănătate Publică ca oraşul Ţăndărei să intre în carantină, propunerea fiind transmisă Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a anunţat Prefectura Ialomiţa.

Hotărârea a fost luată din cauza numărului mare de cazuri de infectare cu coronavirus din ultima săptămână şi de contacţi ai persoanelor respective aflaţi în izolare. În judeţ au fost confirmate 37 de cazuri de infectare cu coronavirus, 208 persoane se află în carantină, iar 2.429 – în autoizolare şi sunt monitorizate la domiciliu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri