Într-una din zilele trecute au fost anunțate 238 de cazuri noi de coronavirus, însă pentru depistarea lor au fost făcute aproape 14.000 de teste, asta în condițiile în care, cu doar o zi sau două înainte, se făceau 5.000 de teste și se raportau 140 de cazuri. Practic, creșterea numărului de cazuri a fost în mod evident generată de triplarea numărului de teste, însă ministerul Sănătății nu a subliniat acest aspect cheie, omis în totalitate și de presă.
„Ieri a fost prima zi în care am avut un număr de peste 200 de cazuri noi în peste 24 de ore. Dar trebuie să urmărim o dinamică măcar trei sau patru zile. Avem sub 200 cazuri la Terapie Intensivă”, declara ministrult Nelu Tătaru.
Din păcate, aceeași strategie a fost folosită pe toată durata pandemiei. Dacă la început România făcea 3000 de teste pe zi și raporta 300 de infectați, în luna aprilie s-a ajuns la circa 8.000 de teste pe zi, iar numărul infecțiilor noi a rămas la 300 – 350, însă raportările arătau o creștere a cazurilor, fără a se face corelarea cu numărul de teste, cum arată jurnaliștii de la stipesurse.ro.